Cei doi militari morți în Afganistan, propuși pentru decorare cu "Steaua României" în grad de Cavaler

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a înaintat președintelui Klaus Iohannis propunerea de decorare post-mortem, cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război, a celor doi militari români care au murit sâmbătă în Afganistan.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis luni AGERPRES, ministrul Apărării Naționale a semnat avansarea în gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Iulian Dumitrescu și a sergentului Adrian Vizireanu, care au căzut la datorie în timpul executării unei misiuni în teatrul de operații din Afganistan.

Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet