Cei mai cunoscuți gemeni din Franța au murit în doar două săptămâni

Fraţii Bogdanoff, cei mai faimoşi gemeni din Franţa, cunoscuţi pentru că au lansat primul program de televiziune dedicat domeniului ştiinţifico-fantastic din Hexagon, au murit la şase zile diferenţă, la vârsta de 72 de ani, informează EFE.

Cei doi au fost internaţi pe 15 decembrie la spitalul Georges Pompidou din Paris. Primul, Grichka, a murit pe 28 decembrie, iar Igor luni.

Deşi familia nu a vrut să comenteze cauza deceselor, anturajul lor a asigurat presa că niciunul nu era vaccinat anti-COVID-19 şi când Grichka a murit, după câteva zile de comă, decesul a fost pus pe seama coronavirusului.

Potrivit postului BFM TV, aceştia nu erau anti-vaccinişti, dar au considerat că sunt într-o formă fizică bună şi că nu fac parte din grupul persoanelor vulnerabile, care ar trebui să se imunizeze.

Gemenii, descendenţi ai aristocraţiei austriece, au devenit faimoşi în Franţa în calitate de gazde ale programului de science fiction 'Temps X', difuzat între 1979 şi 1987.

Igor şi Grichka, care la emisiunea respectivă purtau salopete argintii, ieşeau în evidenţă şi prin trăsăturile faciale distinctive, cu bărbie şi pomeţi proeminenţi.

În pofida unei transformări evidente a chipului de-a lungul anilor, ambii au negat că ar fi recurs la operaţii estetice sau că ar suferi de acromegalie.

Au fost doctori în fizică şi matematică, scriitori şi figuri de marcă în domeniul popularizării ştiinţei, deşi o parte a comunităţii ştiinţifice le-a criticat activitatea şi valoarea acesteia.

Gemenii Bogdanoff au realizat alte două emisiuni de televiziune, 'Rayons X', din 2002 până în 2007, şi 'A deux pas du futur', între 2010 şi 2011, şi s-au apărat de critici susţinând că unii experţi nu sunt în stare să accepte puncte de vedere mai puţin obişnuite.

În iunie 2018, cei doi au fost acuzaţi de înşelăciune împotriva unei persoane vulnerabile, suspectaţi că au profitat de vulnerabilitatea unui milionar de 54 de ani, care s-a sinucis în luna august a acelui an. Procesul lor era programat la Tribunalul corecţional din Paris luna aceasta, potrivit ziarului Le Monde.


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei