Cel mai longeviv manechin din România. „Frumusețea nu are vârstă, iar feminitatea evoluează, nu dispare”

Cel mai longeviv manechin din România. „Frumusețea nu are vârstă, iar feminitatea evoluează, nu dispare”

În vârstă de 44 de ani, Gianina Petrescu, deţine un adevărat record de longevitate în lumea modei din țara noastră: este manechin de la vârstă de 14 ani, având practic peste 30 de ani de modelling. Gianina are numeroase titluri de miss în carieră.

Gianina Petrescu este manechin de peste 30 de ani FOTO arhiva personală

Gianina Petrescu este manechin de peste 30 de ani FOTO arhiva personală

De profesie asistent medical generalist pediatru, Gianina lucrează de mai mulți ani pentru o grădiniță din comuna argeșeană Bascov.

Gianina Petrescu a vorbit pentru „Adevărul” despre cariera impresionantă în modelling, o carieră începută în urmă cu peste trei decenii.

Gianina Petrescu și-a descoperit pasiunea pentru modelling în urmă cu aproape 31 de ani, în 1994, din prima clipă în care a pășit pe scenă, la un concurs de miss la Pitești, concurs pe care de altfel l-a și câștigat detașat. După ce a câștigat titlul de Miss Boboc Liceul Sanitar Pitești în toamna anului 1994, Gianina a fost remarcată de către Valeria Coman, pe atunci director la Casa Studentului Pitești și o foarte apreciată descoperitoare de manechine și fotomodele ce au făcut carieră atât în plan național, cât și internațional.

Ulterior, Gianina a câștigat zeci de premii la concursurile naţionale şi internaţionale de miss şi a apărut pe coperţile mai multor reviste importante, realizând sute de reclame și shootinguri și participând la numeroase prezentări de modă. Iar pasiunea pentru modelling nu a părăsit-o niciodată.

„Când am început la 14 ani, modelingul era pentru mine o poveste frumoasă, o lume care mă fascina, dar nu îmi imaginam atunci că voi ajunge să defilez pe podium și după 40 de ani. Însă, cu timpul, am înțeles că frumusețea nu are vârstă, iar feminitatea evoluează, nu dispare. Am crescut odată cu această meserie, i-am înțeles valoarea, disciplina și forța de expresie. Astăzi, continui să fac modelling nu doar din pasiune, ci și ca un mesaj pentru femeile care își pierd încrederea în ele după o anumită vârstă: putem fi vizibile, admirate și active indiferent de cifrele din buletin. Și iată-mă și acum, activă în această lume, îmbrăcând haine pentru branduri românești și promovând eleganța și feminitatea adaptate vârstei mele. Pentru mine, modelingul a devenit un mod de exprimare și o formă de inspirație pentru femeile care vor să rămână încrezătoare și vizibile la orice vârstă”, a povestit Gianina Petrescu pentru „Adevărul”.

A refuzat mai multe oferte de a pleca peste hotare

Apreciatul manechin a dezvăluit și ce a făcut-o să aibă mereu aceeași pasiune mare pentru modelling.

„Cred că ceea ce m-a ținut mereu aproape de modelling a fost felul în care m-am regăsit în această lume: în lumină, în mișcare, în frumusețea transmisă prin atitudine și stil. A fost mereu mai mult decât haine sau podiumuri – a fost despre feminitate, disciplină și puterea de a spune o poveste fără cuvinte. Pe măsură ce am crescut, pasiunea s-a maturizat odată cu mine. Azi, modellingul e și un fel de misiune – să arăt că eleganța, rafinamentul și autenticitatea nu au termen de expirare”, explică Gianina.

De-a lungul anilor, a avut mai multe oferte de a pleca și lucra în străinătate, însă le-a refuzat de fiecare dată.

„Am avut oferte de a pleca peste hotare, mai ales în perioada în care modellingul meu era într-o continuă ascensiune. Însă am ales să rămân în țară, aproape de familie și de rădăcinile mele. Am simțit că pot construi ceva frumos și aici, că pot inspira femeile din România să creadă în ele, indiferent de vârstă sau de provocări. A fost o alegere conștientă, din inimă, nu un compromis”, mărturisește Gianina Petrescu.

În urmă cu peste 20 de ani, Gianina s-a clasat pe locul al doilea la finala națională a concursului Miss Italia nel Mondo, unul dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe de pe planetă, organizat încă din anul 1990.

Gianina Petrescu este și prezentatoarea Festivalului Internaţional de Modă Culorile Toamnei, festival organizat în fiecare an la Piteşti de peste 25 de ani şi al cărui preşedinte este faimosul creator de modă Cătălin Botezatu.

Absolventă a Liceului Sanitar Ioan Cantacuzino din Piteşti, Gianina Petrescu a absolvit şi cursurile Şcolii postliceale Christiana, finalizându-le cu specializarea asistent medical generalist.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Alegeri prezidențiale 2025, turul 2 / Diaspora votează cu furie! Cifrele s-au dublat față de primul tur!

2 „Individul e pur și simplu analfabet... Nu-mi aduc aminte ca vreun alt om politic român să fi făcut în așa hal de rușine România”

3 Uite o chestie pe care abia acum o aflăm!

4 „O somez pe Ana Maria Gavrilă să declare public dacă e proastă sau nu”

5 BREAKING Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru „tranzacții suspecte” / Marius Lulea a refuzat să declare…