Cel puţin 11 morţi după răsturnarea unei nave în largul Puerto Rico

Cel puţin 11 morţi după răsturnarea unei nave în largul Puerto Rico

Unsprezece corpuri au fost descoperite şi 31 de persoane au fost salvate într-o amplă operaţiune de salvare care continua joi seară după ce o navă s-a răsturnat în largul Puerto Rico, a anunţat joi garda de coastă americană, scrie AFP.

Ambarcaţiunea răsturnată, al cărui număr iniţial de ocupanţi este necunoscut - migranţi, potrivit autorităţilor, - a fost reperat la prânz cu mai multe persoane în apă care nu păreau să fie echipate cu veste de salvare.

Gărzile de coastă au trimis apoi mai multe elicoptere şi o barcă în zona în cauză, la aproximativ 18 kilometri de insula pustie Desecheo, la vest de Puerto Rico.



La orele 18.00 (22.00 GMT), echipele de intervenţie salvaseră 11 femei şi 20 de bărbaţi, potrivit unui purtător de cuvânt al gărzii de coastă, Ricardo Castrodad.

Poliţia americană de frontieră a precizat mai devreme că sunt în principal migranţi din Haiti şi Republica Dominicană. La rândul său, paza de coastă a indicat între timp într-un comunicat că "suspectează" că nava "ar fi efectuat o traversare ilegală".

Căutările, care implică şi echipe din poliţie şi garda de coastă din Puerto Rico, continuă, a spus Ricardo Castrodad.

Insula pustie Desecheo se află în Canalul Mona, între Puerto Rico şi insula Hispaniola, care include Haiti şi Republica Dominicană.



O femeie din Haiti şi-a pierdut viaţa acolo sâmbătă, după naufragiul unei bărci care transporta 69 de migranţi.

Sute de haitieni au reuşit să ajungă în Florida în cursul lunii martie, în timp ce peste o sută au fost interceptaţi în apropierea insulelor Bahamas de către garda de coastă a Statelor Unite.

Haiti, cea mai săracă ţară de pe continentul american, trece printr-o criză acută agravată de creşterea insecurităţii şi corupţia instituţiilor sale. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina