Cel puţin 19 morţi şi 34 de răniţi într-o explozie la o fabrică de artificii din sudul Indiei (nou bilanţ)

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi 34 au fost rănite într-o explozie produsă la o fabrică de artificii din sudul Indiei, au anunţat sâmbătă autorităţile, relatează AFP.

Explozia , produsă vineri după-amiază în districtul Virudhunagar, este una dintre cele mai grave accidente de acest gen care au avut loc în ultimii ani în statul Tamil Nadu (sud).

Un oficial local, R. Kannan, a declarat pentru AFP că probabil numărul morţilor va creşte în următoarele ore.

În momentul exploziei, 74 de persoane se aflau în fabrică, a spus el. Printre răniţi, "unii au suferit arsuri grave", a mai spus oficialul indian.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, fabrica nu avea autorizaţie legală de funcţionare. Portalul de ştiri The Newsminute a informat că proprietarul a dispărut şi că poliţia investighează cauza accidentului.

Premierul indian Narendra Modi a anunţat că familiile persoanelor decedate vor primi un ajutor de 200.000 de rupii (2.260 de euro). AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est