Cel puţin 80 de morţi într-o explozie la o rafinărie de petrol ilegală, în Nigeria

O explozie produsă la o rafinărie de petrol ilegală s-a soldat cu cel puţin 80 de morţi în sudul Nigeriei, au anunţat duminică serviciile de salvare citate de AFP.

Explozia a survenit vineri la o facilitate clandestină situată între statele Rivers şi Imo, a menţionat poliţia. Bilanţul ar putea creşte, potrivit Agenţiei naţionale pentru situaţii de urgenţă.

Exploziile la rafinării ilegale sunt frecvente în Nigeria, primul producător de ţiţei din Africa. În regiunea petrolieră a Deltei Nigerului, de multe ori conductele sunt vandalizate pentru a sustrage hidrocarburi, care sunt revândute pe piaţa neagră. Majoritatea localnicilor trăiesc într-o sărăcie accentuată, în pofida faptului că regiunea lor generează milioane de dolari, cu o producţie de circa două milioane de barili pe zi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /