Cele mai bune 10 filme din toate timpurile

Cele mai bune 10 filme din toate timpurile

Revista Empire a realizat un clasament al celor mai bune filme din toate timpurile. Topul a fost întocmit pe baza voturilor exprimate de cititorii publicaţiei.

"Imperiul Contraatacă/ Star Wars: The Empire Strikes Back", al doilea lungmetraj din franciza SF "Războiul stelelor", regizat de George Lucas în 1980, a fost desemnat cel mai bun film din toate timpurile, informează contactmusic.com .

Pe locul al doilea s-a clasat filmul "Naşul/ The Godfather" (1972), de Francis Ford Coppola, iar locul al treilea a revenit filmului "Cavalerul negru/ The Dark Knight" (2008), de Christopher Nolan informează contactmusic.com .

Într-un interviu acordat revistei Empire, cineastul George Lucas, creatorul francizei "Războiul stelelor", a declarat: "Este un adevărat privilegiu să văd că filmul meu ocupă primul loc în acest top. Este un film plin de emoţie, dar într-un fel diferit faţă de «Star Wars: Episode IV - A New Hope». Este puţin mai matur, mai adult".

George Lucas mai spune că nu a plănuit niciodată ca proiectul "Star Wars" să cuprindă trei pelicule separate, dar, atunci când a luat această decizie, ea "a avut un efect interesant asupra fiecărui film, întrucât ele au căpătat o personalitate proprie, dată de intrigă".

Peste 250.000 de fani ai filmului au participat la întocmirea acestui clasament, realizat pe baza a 301 de titluri.

Topul 10 al celor mai bune filme din toate timpurile, potrivit cititorilor revistei Empire, este completat de lungmetrajele "Închisoarea îngerilor/ The Shawshank Redemption" (1994), "Pulp Fiction" (1994), "Războiul stelelor/ Star Wars: Episode IV - A New Hope" (1977), "Stăpânul inelelor: Frăţia inelului/ The Lord Of The Rings: The Fellowship Of The Ring" (2001), "Fălci/ Jaws" (1975), "Indiana Jones şi Căutătorii arcei pierdute/ Indiana Jones and the Raiders Of The Lost Ark" (1981) şi "Începutul/ Inception" (2010).

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Dăncilă îl îngroapă definitiv pe Geoană, care a mințit cu nesimțire despre cum a ajuns el la NATO!

2 VIDEO Imagini spectaculoase de pe frontul din Ucraina, cu un atac rar de manual la nivel de batalion, al rușilor, oprit de ucraineni

3 Polițistul local Bucur Cezar Mihail s-a declarat femeie

4 VIDEO Lovitură cruntă încasată de Rusia în Crimeea! / Canal neoficial al aviației ruse: „Exact așa cum am spus că va fi. Veșnica pomenire…”

5 Un articol care dă fiori despre Siria, țara care a ajuns să supraviețuiască economic din fabricarea unui drog...