Cetățenii a patru state membre NATO ar prefera să îi apere Rusia

Cetățenii a patru țări membre ale NATO ar prefera ca în cazul unui atac să fie apărați de către Rusia, arată un sondaj Gallup ale cărui rezultate au fost publicate vineri de Bloomberg.

Rusia a fost prima opțiune populară în Bulgaria, Grecia, Slovenia și Turcia. Bulgarii și grecii îi consideră pe turci principala amenințare.

Pe plan mondial, cetățenii din cele mai multe țări și-ar dori sprijin militar din partea Statelor Unite. Rușii și chinezii s-au desemnat unii pe ceilalți ca aliați preferați.

Un analist citat de Bloomberg remarcă o diviziune între țările cu populație majoritar ortodoxă și cele occidentale, cu unele excepții: slovenii, deși cei mai mulți sunt catolici, înclină către Rusia, în timp ce românii, deși ortodocși, îi preferă pe americani.

Sondajul Gallup a fost efectuat în perioada octombrie-decembrie 2016, pe eșantioane de câte 1000 de persoane din 66 de țări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Ai băut ceva?” Scandal monstru între Ponta și Miruță, în direct la TV: „Băi, mincinosule, îmi vine să vomit când te ascult”. De la ce s-au luat

2 STENOGRAME Cinismul PSD în spatele ușilor închise: disperarea după „pârghii” și teama de AUR

3 Sorin Grindeanu își ascunde averea soției într-o falsă transparență pe site-ul PSD

4 Percheziții DNA la o firmă administrată de fratele șefului CCIR

5 Jocurile de culise din PSD și trocurile cu AUR, expuse într-un scandal cu Victor Ponta