CFR și Craiova lui Rotaru, decizii majore: și-au ales noii antrenori după un sezon ratat

CFR și Craiova lui Rotaru, decizii majore: și-au ales noii antrenori după un sezon ratat

După 9 ani de așteptare, FCSB a „ucis“ acest campionat, iar câștigarea titlului e deja o formalitate care se poate îndeplini după etapa a 6-a din play-off. Așadar, cu locul 1 adjudecat în mare măsură de formația din Berceni, rivalele bucureștenilor își ling acum „rănile“. Mai ales că la triumful FCSB-ului a contribuit și faptul că am avut o Superligă și mai slabă decât de obicei, în care, cu excepția formației patronate de Gigi Becali, restul pretendentelor la titlu s-au tot împiedicat.

Dan Petrescu. FOTO: Sportpictures.eu

În acest context, atât CFR Cluj, cât și Universitatea Craiova se pregătesc deja pentru stagiunea 2024-2025. Și tocmai au bătut palma cu noii lor antrenori. Potrivit gsp.ro , gruparea condusă de Mihai Rotaru va fi pregătită de Costel Gâlcă (52 de ani). Acesta revine pe bancă, după despărțirea de Radomiak Radom din Polonia în noiembrie 2023. Gâlcă a cucerit trei trofee, ca antrenor, cu Steaua: titlul, Cupa României și Cupa Ligii, toate în 2014-2015.

Dan Petrescu (56 de ani), pus pe liber de curând de Jeonbuk (Coreea de Sud), echipa pe care a lăsat-o pe ultimul loc în K-League, se întoarce și el în Superliga noastră. La CFR Cluj, unde a mai fost pe bancă în trei mandate (2017-2018, 2019-2020, 2021-2023). Bilanțul lui „Super Dan“ în Gruia include patru titluri (2017-2018, 2018-2019, 2019-2020 și 2021-2022). În plus Petrescu a avut și câteva stagiuni reușite cu clujeni în competițiile europene. Revenirea lui „Super Dan“ la Cluj a fost confirmată de patronul Neluțu Varga, în cadrul Fanatik Superliga.

Ce a declarat Varga, patronul celor de la CFR Cluj?

*Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin, ne leagă și o relație specială, de respect și de prietenie. Dan Petrescu a semnat deja un contract pe trei ani cu CFR Cluj, dar începând din vară. Vrea să se mai odihnească. În perioada aceasta nu a dorit să preia echipa.

*Acum vrem să creionăm o strategie care să ne ajute să fim campioni în sezonul viitor. Suntem foarte, foarte fericiți că «antrenorul titlu» s-a întors acasă, adică aici, la Cluj, și suntem siguri că o să avem aceleași performanțe pe care le-am avut întotdeauna cu acest tehnician formidabil. Da, pot să vă confirm oficial, Dan Petrescu este la CFR Cluj din vară.

Play-off, etapa a 4-a

Vineri

Universitatea Craiova – Farul 1-2

Duminică

CFR Cluj – FCSB 0-1

Astăzi

Rapid – Sepsi 20.30

Clasament

1. FCSB 44 de puncte

2. CFR Cluj 31p*

3. Universitatea Craiova 31p*

4. Farul Constanța 29p*

5. Rapid 28p*

6. Sepsi 24p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League. Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Play-out, etapa a 4-a

Vineri

UTA – Hermannstadt 1-3

Sâmbătă

Voluntari – Oțelul Galați 1-1

Universitatea Cluj – Petrolul 1-2

Duminică

Botoșani – FC U Craiova 4-1

Dinamo – Poli Iași 1-0

Clasament

1. Hermannstadt 27p

2. Oțelul 27p

3. UTA 27 de puncte

4. U Cluj 26p

5. Petrolul 25p*

6. Voluntari 21p

7. Dinamo 19p*

8. Poli Iași 18p*

9. Botoșani 17p

10. FCU Craiova 17p*

*echipe care au beneficiat de rotunjirea punctajului în sus.

**Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League. Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro