China a înregistrat în 2014 cea mai slabă creștere economică din ultimii 24 de ani

Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creștere de 7,4% în 2014, arată datele oficiale publicate marți, ratând ținta de creștere fixată de autoritățile de la Beijing (7,5%), după un avans de 7,7% în 2013, transmite Reuters.

Ritmul de creștere a economiei mondiale nu a coborât niciodată sub 7,6% după 1990, an în care PIB-ul Chinei a crescut cu doar 3,8% din cauza sancțiunilor internaționale introduse după masacrul din Piața Tiananmen.

Biroul Național de Statistică din China a anunțat marți că investițiile fixe, principala forță din spatele creșterii economiei chineze, au avansat cu 15,7% în ritm anual în 2014, după o creștere de 20% în 2012 și 2013. De asemenea, producția industrială a crescut cu 8,3% în 2014 după un avans de 9,7% în 2013 iar vânzările cu amănuntul au crescut cu 12% în 2014 comparativ cu 13,1% în 2013.

Economia chineză se confruntă în ultimii ani cu încetinirea pieței imobiliare, un mediu deflaționist și probleme cu supracapacitățile industriale. Pentru acest an, conducerea de la Beijing ar urma să-și reducă ținta de creștere până la aproximativ 7% pe măsură ce cererea internă și producția industrială vor rămâne la un nivel scăzut.

Agențiile internaționale și-au revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei mondiale unul din motive fiind și încetinirea economiei chineze, unul din motoarele economiei mondiale. Fondul Monetar Internațional a revizuit marți, în jos, estimările privind creșterea economiei mondiale cu 0,3 puncte procentuale. De asemenea, FMI a revizuit și estimările privind creșterea economică a Chinei până la 6,8% în 2015, de la 7,1% cât estima în octombrie, și cu o jumătate de punct până la 6,3% pentru 2016.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Recomandarea Barclays către investitori: Vindeți titlurile României și cumpărați-le pe cele ale Ungariei!

2 Modul cum Iranul folosește rachetele nedumerește analiștii militari. Ce ar putea semnala acest lucru

3 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

4 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

5 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu