China, acuzată că se află în spatele atacurilor cibernetice din SUA, Marea Britanie și Noua Zeelandă. Șapte chinezi, inculpați în Statele Unite

China, acuzată că se află în spatele atacurilor cibernetice din SUA, Marea Britanie și Noua Zeelandă. Șapte chinezi, inculpați în Statele Unite

Guvernele american, britanic şi neozeelandez au acuzat luni China că se află în spatele mai multor atacuri cibernetice împotriva instituţiilor lor politice, declanşând o reacţie de revoltă din partea Beijingului, informează marţi AFP.

Șapte chinezi au fost acuzați în SUA că au pus în aplicare o campanie de atac cibernetic FOTO BBC

În acuzații publice rare și detaliate ce desemnează Beijingul, cele trei guverne au denunţat o serie de atacuri cibernetice din ultimii ani, într-un demers aparent concertat pentru a cere socoteală Chinei.

Departamentul Justiției din SUA a anunțat că a inculpat șapte chinezi pentru o „operațiune prolifică de piratare informatică la scară mondială” timp de 14 ani, menită să contribuie la „obiective de spionaj economic şi de spionaj extern” ale Beijingului.

Această operațiune a necesitat trimiterea a peste 10.000 de e-mailuri ce au vizat companii, oameni politici, candidați în alegeri şi jurnaliști cu sediul în SUA şi în străinătate, a precizat luni procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco.

Potrivit Washingtonului, un grup denumit APT31 este la originea acestui „program de spionaj cibernetic” ce ar fi fost administrat de puternicul Minister pentru Securitatea Statului, din oraşul Wuhan. Piraţii informatici au avut acces la „date de mesagerie, date de stocare în cloud şi înregistrări de apeluri telefonice”, a declarat Departamentul Justiţiei din SUA.

Anunțul de astăzi dezvăluie eforturile continue și neplăcute ale Chinei de a submina securitatea cibernetică a națiunii noastre și de a viza americanii și inovația noastră”, a spus directorul FBI, Christopher Wray, porivit BBC .

Atâta timp cât China continuă să vizeze SUA și partenerii noștri, FBI va continua să transmită un mesaj clar că spionajul cibernetic nu va fi tolerat și îi vom urmări neobosit pe cei care amenință securitatea și prosperitatea națiunii noastre”, a adăugat el.

Atac împotriva Comisiei Electorale din Marea Britanie

Pe lângă faptul că vizează oficialii guvernamentali americani care lucrează la Casa Albă și departamentele de stat ale SUA și, în unele cazuri, partenerii lor de viață, se pare că aceștia au vizat și dizidenți străini la nivel global.

Într-un exemplu citat de departamentul de Justiție, cei inculpați „au compromis cu succes activiști pro-democrație din Hong Kong și asociații acestora din Hong Kong, Statele Unite și alte locații străine cu malware identic”.

La scurt timp, vicepremierul britanic Oliver Dowden a anunţat în faţa Parlamentului de la Londra că „actori afiliaţi statului chinez” au comis „două atacuri cibernetice de tip malware” în 2020 şi 2021.

El a denunţat atacuri cibernetice împotriva unor parlamentari critici la adresa Beijingului şi împotriva Comisiei Electorale a Regatului Unit.

Acesta este cel mai recent episod dintr-o serie de activităţi ostile ale Chinei, care presupune vizarea de instituţii democratice şi parlamentare în Regatul Unit şi în alte ţări”, a afirmat Oliver Dowden, în condiţiile în care Londra urmează să organizeze alegeri legislative în următoarele luni.

Atacul împotriva Comisiei Electorale a permis accesul la servere ce conţineau în special copii ale registrelor electorale, cu datele a 40 de milioane de alegători, potrivit media britanice.

Potrivit lui Dowden, aceste „tentative de ingerinţă în democraţia Regatului Unit nu au reuşit” şi nu vor avea consecinţe asupra viitoarelor alegeri.

Însă ambasadorul chinez va fi convocat, a precizat Oliver Dowden, şi de asemenea două persoane fizice şi organizaţia lor vor face obiectul unor sancţiuni, pentru „implicarea lor în atacuri malware”, în Regatul Unit şi în alte state ale lumii.

Este vorba despre Zhao Guangzong şi Ni Gaobin, ambii membri ai organizaţiei APT31, sancţionaţi de asemenea de SUA.

Pe un ton încrezător, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a declarat că Regatul Unit „va face tot ce este necesar” pentru a asigura securitatea şi a se proteja în faţa „provocării istorice” pe care o constituie o Chină „din ce în ce mai încrezătoare”.

În replică, ambasada Chinei în Regatul Unit a denunțat acuzații „total nefondate” și „calomnii răuvoitoare”.

Într-un anunţ coordonat, Noua Zeelandă a acuzat un grup având legătură cu Beijingul că a piratat în 2021 sistemul informatic al Biroului Parlamentului însărcinat cu elaborarea şi publicarea legilor.

China: „acuzaţii fără fundament şi iresponsabile”

Agenţia neozeelandeză pentru securitate cibernetică a stabilit o legătură cu un grup cunoscut sub numele de „APT40”, „susţinut de statul chinez”, şi un atac cibernetic împotriva serviciilor Parlamentului, a declarat ministrul apărării neozeelandez Judith Collins, într-un comunicat publicat marţi. Atacul a fost respins şi capacitatea grupului de a face rău a fost anihilată, a dat ea asigurări.

Prim-ministrul neozeelandez Christopher Luxon a recunoscut în faţa presei că atribuirea atacului cibernetic Chinei este „un pas important”, care riscă să deterioreze bunele relaţii cu principalul partener comercial al ţării.

Wellington a înaintat o notă de protest ambasadorului chinez în ţară, a precizat şeful diplomaţiei neozeelandeze Winston Peters.

La rândul său, ambasada Chinei la Wellington a respins „categoric aceste acuzaţii fără fundament şi iresponsabile”, exprimându-şi „profunda nemulţumire”.

În ultimii ani, ţările occidentale s-au arătat din ce în ce mai dispuse să denunţe operaţiunile malware şi să incrimineze guverne străine, în special China, Rusia, Coreea de Nord şi Iranul.

Rusia şi China au fost acuzate că folosesc societăţi-paravan pentru a întreprinde atacuri cibernetice, ceea ce face atribuirea lor mai dificilă.

În septembrie 2023, Sunak i-a atras atenţia omologului său chinez Li Qiang în legătură cu „interferenţe” ale Beijingului în Parlamentul de la Westminster, după dezvăluirea a două arestări pentru spionaj survenite cu şase luni înainte.

SUA, Regatul Unit, precum şi Noua Zeelandă, Australia şi Canada, fac parte dintr-o reţea de schimb de informaţii denumită Five Eyes.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...