China admite că tulpina Omicron complică organizarea Jocurilor Olimpice 2022 de iarnă

China a admis că tulpina Omicron a noului coronavirus va reprezenta o provocare suplimentară pentru organizarea Jocurilor Olimpice 2022 de iarnă de la Beijing (4-20 februarie), dar rămâne optimistă privind reuşita evenimentului, transmite AFP.

Un oficial chinez, Zhao Lijian, purtător de cuvânt al ministerului de externe, a opinat că tulpina Omicron ''va aduce câteva provocări în materie de luptă contra epidemiei. Dar China are experienţă în materie şi sunt deplin convins că Jocurile Olimpice de iarnă se vor derula fără îngrijorări şi cum a fost prevăzut''.

China a gestionat până acum foarte bine pandemia de coronavirus prin o serie de măsuri restrictive, precum limitarea zborurilor internaţionale, carantină obligatorie pentru cei sosiţi din străinătate, depistarea şi izolarea contacţilor, graţie unor aplicaţii care urmăresc deplasările.

Viaţa a revenit la cursul normal încă din primăvară, chiar dacă în ţară au mai apărut focare sporadice.

Jocurile de la Beijing se vor derula într-o bulă sanitară, care nu va putea fi părăsită de cei 2.900 sportivi aşteptaţi şi care trebuie să fie vaccinaţi. Eio vor trebui să stea 21 de zile în carantină după sosirea lor şi vor fi supuşi zilnic unor teste. Doar spectatorii autohtoni pot urmări întrecerile olimpice.

China a înregistrat în ultimele săptămâni doar câteva zeci de cazuri zilnice de COVID-19, iar tulpina Omicron nu a fost încă detectată în ţară, cu excepţia teritoriului Hong Kong.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …