China: Un supercomputer a trecut bacalaureatul la matematică, dar nu s-a ridicat deasupra mediei

China: Un supercomputer a trecut bacalaureatul la matematică, dar nu s-a ridicat deasupra mediei

La fel ca cei aproape zece milioane de liceeni, un supercomputer a trecut prin proba de matematică de la bacalaureatul din China dar, deși a depășit baremul necesar, rezultatul obținut nu s-a ridicat deasupra mediei, relatează AFP.

Robotul — de fapt un ansamblu de 11 servere care arată ca un dulap negru — a trecut proba miercuri în orașul Chengdu, din sud-vestul Chinei.

Însă, notează AFP, rezultatele sale nu i-ar fi făcut mândri pe părinții lui, dacă ar fi avut așa ceva. Botezat AI-MATHS, computerul a obținut un coeficient de 105 din 150, a informat Xinhua. Este mai puțin decât media obținută anul trecut de elevii de la secția de literatură, respectiv 109.

Singura consolare pentru cei care l-au conceput este că robotul a terminat proba în 22 de minute, în timp ce elevii au zăbovit două ore asupra subiectelor. Rezolvând o variantă diferită a testului, mașina a obținut un coeficient de 100 din 150, dar de această dată a terminat în zece minute.

Computerul nu a susținut și celelalte probe care s-au derulat miercuri și joi în întreaga Chină: chineză, limbă străină și științe sau o probă de literatură. Nu mai puțin de 9,4 milioane de tineri trec în acest an prin "gaokao", pe care trebuie să-l absolve pentru a intra la universitate.

AI-MATHS, dotat cu inteligență artificială, cu o supermemorie de date și programe de recunoaștere de date, tehnologii puse la punct de prestigioasa universitate Tsinghua din Beijing, este de fapt mai dotat pentru lucrul cu cifrele decât pentru limbaj.

"Robotul a avut probleme în a înțelege cuvintele 'elevi' și 'profesori' într-o întrebare, deci a primit zero puncte la această întrebare pentru că nu a înțeles-o", a explicat Lin Hui, managerul societății Zhunxingyunxue Technology, care a pus mașina la punct în 2014.

"Sper că anul viitor, el va fi ameliorat din punct de vedere al logicii și va depăși coeficientul de 130", a declarat el pentru Xinhua.

Relativa contraperformanță a mașinii este o ușurare pentru omenire, notează AFP, în contextul în care un alt supercomputer l-a învins luna trecută pe micul geniu chinez al jocului de go, campion al lumii la această disciplină, în cadrul unui meci foarte așteptat din regiunea Shanghai.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”