China: Vicepreședintele Curții Supreme, suspectat de fapte de corupție

China: Vicepreședintele Curții Supreme, suspectat de fapte de corupție

Vicepreședintele Curții Supreme din China, Xi Xiaoming, face obiectul unei anchete pentru corupție, acesta fiind cel mai important magistrat vizat de campania lansată de președintele chinez Xi Jinping contra corupției din interiorul Partidului Comunist, transmit duminică Reuters, AFP și Kyodo.

Xi Xiaoming (61 de ani), judecător la Curtea Supremă începând din 1982, este bănuit de ''încălcări grave ale disciplinei și legilor'', potrivit Comisiei centrale de inspecție disciplinară (CCDI), organismul anticorupție din China.

CCDI nu a precizat dacă Xi Xiaoming a fost destituit, însă biografia acestuia a fost retrasă de pe website-ul Curții Supreme din China la mai puțin de două ore după ce agenția de presă Xinhua a relatat despre acest caz.

Membru al Partidului Comunist chinez timp de 40 de ani, Xi Xiaoming este unul dintre cei mai înalți magistrați chinezi implicați în fapte de corupție după cazul lui Zhou Yongkang, fostul șef al serviciilor de securitate internă chineze, condamnat luna trecută la închisoare pe viață.

Corupția generalizată care afectează administrația publică din China a fost calificată drept un ''pericol mortal'' de către președintele chinez Xi Jinping. Anul trecut, 232.000 de comuniști chinezi au fost sancționați, iar 12.000 au fost aduși în fața instanțelor judiciare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

3 O informație care dă de gândit...

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?