Chiuariu, despre arhiva SIPA: Știu de la membrii Comisiei de inventariere despre dovezi cu încălcări ale drepturilor omului

Chiuariu, despre arhiva SIPA: Știu de la membrii Comisiei de inventariere despre dovezi cu încălcări ale drepturilor omului

Fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu a susținut, la audierea sa în Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, că știe din discuțiile pe care le-a avut cu membrii comisiei de inventariere a arhivei că acolo existau dovezi privind "încălcări flagrante" ale drepturilor omului.

"După ce am fost învestit ca ministru al Justiției în aprilie 2007 existau la nivelul ministerului zvonuri potrivit cărora existau intrări în această arhivă, mai ales din partea unor consilieri ai dnei Macovei — și îmi amintesc erau menționați domnul Cristi Dănileț și domnul Paul Dumitriu. În acest context și având în vedere situația incertă a arhivei de acolo și consultându-mă cu conducerea ministerului am luat decizia de a constitui o comisie care să inventarieze atât materialul existent, cât și să identifice ce s-a întâmplat cu acest material în perioada anterioară. (...) Din păcate, până la finalizarea mandatului meu, din cauza volumului mare de documente și pentru că persoanele în cauză aveau și alte atribuții, ele nu au finalizat această activitate și, din câte am înțeles, această activitate a fost finalizată în cursul mandatului succesorului meu, Cătălin Predoiu", a spus miercuri Chiuariu.

El a precizat că și-a încheiat mandatul înainte de finalizarea raportului Comisiei de inventariere.

"Raportul Comisiei (n.r. — de inventariere a arhivei SIPA) nu mi-a fost adus la cunoștință pentru că nu era terminat la momentul în care eu am părăsit ministerul. Știu din discuțiile pe care le-am avut cu membrii comisiei că existau, pe de o parte, dovezi acolo privind încălcări flagrante ale dreptului omului, ale drepturilor fundamentale și, pe de altă parte, că modul cum au fost ținute aceste documente până să fie înființată această comisie ar fi putut permite sustragerea, luarea la cunoștință, de către alte persoane a conținutului acestora", a adăugat Chiuariu, punctând că nu a fost niciodată la arhivă.

Întrebat dacă nu i s-a semnalat despre existența unor persoane care să fi avut acces neautorizat, Chiuariu a spus: "Cred că mi s-au comunicat astfel de... nu-mi mai aduc aminte cu exactitate, dar cred că au existat informații în acest sens. Cu siguranță, dacă au existat, ele au fost și constatate de raportul final al comisiei. (...) Exista chiar la nivelul CSM o preocupare și o temere în acest sens, de aceea cred că decizia pe care am luat-o de a institui această comisie a fost una corectă. Îmi pare rău că în timp nu s-a urmat aceeași cale, aceea de a ajunge eventual și la o înlăturare a acestor materiale, la distrugerea lor, având în vedere modalitatea cum au fost obținute, și, pe de altă parte, dacă exista o răspundere juridică a persoanelor care au întocmit aceste documente. Dar pot să vă confirm că ele (...) poate așa într-o oarecare măsură porneau din zona aceea a Administrației Penitenciarelor. Dar ele aveau în mare parte ca obiectiv pe magistrați și uneori chiar viața lor privată".

Chiuariu a subliniat că nu a existat nicio întâlnire de predare-primire între el și predecesorul său, Monica Macovei, dar că procesul verbal a fost semnat.

"Nu am avut o întâlnire în acest sens. Doamna era foarte supărată că a părăsit funcția. Nu a existat o întâlnire. S-au semnat documentele, un proces verbal", a menționat Chiuariu.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...