Ciclism: Turul Spaniei va pleca de la Malaga în 2018

Ediția 2018 a Turului ciclist al Spaniei va debuta în Andaluzia, la Malaga, pe țărmul Mării Mediterane, a anunțat conducerea cursei, citată de AFP.

"La Vuelta 2018 va pleca pe 25 august din orașul Malaga", care a mai găzduit marele start al Turului Spaniei în 2000 și 2006,, a declarat directorul general al cursei iberice, Javier Guillen, sâmbătă la Nimes.

Competiția de anul viitor se va încheia pe 16 septembrie, la Madrid. Prima etapă va fi un contracronometru, însă organizatorii nu au decis deocamdată dacă acesta va fi unul individual sau pe echipe, a adăugat Guillen.

Turul Spaniei 2017 a debutat sâmbătă, 19 august, pentru prima oară în Franța, la Nimes, într-un context tensionat, marcat de atentatele jihadiste soldate cu 14 morți, care s-au produs joi la Barcelona și Cambrils.

După Lisabona (Portugalia), în 1997, și Assen (Olanda), în 2009, este doar pentru a treia oară în istorie când startul La Vuelta se dă în afara granițelor Spaniei, în timp ce Turul Franței a pornit de 22 de ori din străinătate, iar cel al Italiei de 12 ori, subliniază AFP.

AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă