Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 9,1% în ianuarie 2017, comparativ cu perioada similară din 2016

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 9,1%, în termeni nominali, în ianuarie comparativ cu aceeași lună anului precedent, dar a scăzut cu 5,6% comparativ cu decembrie 2016, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică (INS) remis, luni, AGERPRES.

'Cifra de afaceri din industrie, în luna ianuarie 2017, comparativ cu luna precedentă, pe total a scăzut cu 5,6%, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-5,7%) și industria extractivă (-3,3%). Pe marile grupe industriale s-au înregistrat următoarele scăderi: industria bunurilor de uz curent (-16,0%), industria energetică (-14,1%), industria bunurilor intermediare (-3,5%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (-1,6%). Industria bunurilor de capital a crescut cu 1,1%', se arată în document.

Comparativ cu ianuarie 2016, aceasta a crescut pe ansamblu cu 9,1%, ca urmare a creșterilor din industria prelucrătoare (+10,2%). Cifra de afaceri din industria extractivă a scăzut cu 17,5%.

'Pe marile grupe industriale creșteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+17,8%), industria energetică (+11,5%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+7,2%), industria bunurilor de uz curent (+6,0%) și industria bunurilor intermediare (+2,2%)', menționează sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii