Din fiecare 100 de euro care se produc în România (valoare adăugată brută, inclusă în produsul intern brut), statul român strânge (prin impozite, taxe și contribuții) 31,8 euro. Statul polonez strânge 41,1 euro, statul ceh 41,6 euro și statul maghiar strânge 43,5 euro. În medie, un stat din Uniunea Europeană strânge 46,1 euro. Practic, statul român nu poate să culeagă, pentru bugetele sale, mai mult de trei sferturi din cât strâng celelalte state este-europene, scrie profesorul Petrișor Peiu pe SpotMedia.ro .

Și vorbim despre 2019, un an normal, fără pandemie, fără nimic special. Ba mai mult, de fapt, așa arată decalajul între performanțele strângerii veniturilor bugetare de 20 de ani:

Sursa: AICI

Ce ne arată, de fapt, aceste date? Că administrația noastră are la dispoziție să cheltuie 31,8 euro din fiecare 100 de euro produși în țară, iar administrațiile celorlalte state estice ale Uniunii au la dispoziție fiecare peste 41 de euro din fiecare 100 de euro produși la ei în țară. Colac peste pupăză, noi producem doar 70 de euro/locuitor la fiecare 100 de euro/locuitor produși, în medie, în Uniunea Europeană, ungurii și polonezii câte 73 de euro/locuitor, iar cehii câte 93 de euro/locuitor la fiecare 100 de euro/locuitor produși, în medie, în Uniune. Simplu vorbind, după ce fiecare dintre noi produce mai puțin decât în alte țări, statul nostru se alege cu cel mai puțin dintre statele cu care ne comparăm.

Sursa: AICI

Așa că, dragi români, de fiecare dată când vă mai promit partidele politice creșteri de pensii și salarii, spitale care se învârt după soare sau școli excepționale, să aveți în minte aceste cifre: fiecare român produce doar 70 de euro la fiecare 100 euro produși de un european mediu, iar statul român nu poate cheltui decât trei sferturi din cât poate cheltui un stat european mediu, pentru fiecare 100 de euro produși în țară. Cu alte cuvinte, statul român nu poate să îi ofere unui român mai mult de jumătate din cât îi poate oferi un stat european mediu unui cetățean al său. Și asta nu în termeni nominali, ci în prețuri comparbile. În termeni nominali e și mai puțin, jumătatea se transformă în treime.

Dar să mergem mai departe și să vedem pe ce cheltuie statul român cei 36,1 euro pe care îi poate cheltui din fiecare 100 de euro produși în țară și pe ce cheltuie un stat european cei 46,6 euro pe care îi poate cheltui din fiecare 100 de euro produși în țara respectivă.

Hai să începem cu tiparul european și să vedem cum își împarte cheltuielile un stat mediu mediu din Uniune (detele sunt valabile pentru 2018, dar similare cu cele din ultimii 20 de ani): din cei 46, 6 euro avuți la dispoziție, un stat european alocă 19,2 euro pentru asistență socială (10,4 euro doar pentru pensii, 2,7 euro pentru persoanele cu dizabilități, 1,5 euro pentru pensii de urmaș, 1,7 euro pentru alocații, 1,3 euro pentru șomaj etc.).

Mai alocă un stat european 7 euro din fiecare 100 de euro produși pentru sănătate, 4,6 euro pentru educație, 4,4 euro pentru susținerea economiei ( sistemul de transport, agricultura și energia au ponderile cele mai mari), 1,7 euro pentru ordine publică ( din care 0,9 euro îi cheltuie pentru poliție și 0,3 euro pentru justiție), 1,2 euro pentru apărare și 6 euro pentru asigurarea serviciilor publice (din care 2 euro pentru parlament, guvern, ministere, agenții, administrație în general).

Repet, pentru că este important: la fiecare 100 de euro produși în economie, europenii cheltuie 10,4 euro pentru pensii, 7 euro pentru sănătate, 4,6 euro pentru educație, 1,7 euro pentru ordine publică și 1,2 euro pentru apărare. Desigur, sunt și alte cheltuieli până la suma de 46,6 euro, tabloul complet se poate ușor găsi AICI .

Hai acum să vedem și cum își cheltuie statul român banii (tot în 2018): doar 11, 6 euro pentru asistență socială (din care 8,6 euro pentru pensii, 1,2 euro pentru alocații, 1,1 euro pentru persoane cu dizabilități, 0,1 euro pentru șomaj, etc.), doar 3,2 euro pentru educație, doar 4,7 euro pentru sănătate, dar 4,6 euro pentru administrație (din care 2,8 euro pentru parlament , guvern, ministere, agenții), 2,2 euro pentru ordine publică (din care 1,1 euro pentru poliție și 0,4 euro pentru justiție) și 1,7 euro pentru apărare. Pentru o înțelegere mai detaliată se pot consulta datele în întregime AICI .

Păi, aici se vede cel mai bine ipocrizia politicienilor noștri, să fie foarte clar:

• Europenii alocă pentru pensii 10,4 euro la fiecare 100 de euro produși, iar românii 8,6 euro din fiecare 100 de euro produși
• Europenii alocă pentru sănătate 7 euro, iar românii doar 4,7 euro, din fiecare 100 de euro produși
• Europenii alocă educației 4,6 euro, iar românii doar 3,2 euro, din fiecare 100 de euro produși
• Europenii alocă parlamentului și guvernului 2 euro, dar românii 2,8 euro, din fiecare 100 de euro
• Europenii alocă pentru poliție 0,9 euro, dar românii 1,1 euro, din fiecare 100 de euro produși
• Europenii alocă pentru justiție 0,3 euro, dar românii 0,4 euro, din fiecare 100 de euro produși
• Europenii alocă pentru apărare 1,2 euro, dar românii 1,7 euro, din fiecare 100 de euro produși.

Este acum cât se poate de limpede cât de europeană a fost „proiectată” România să funcționeze de către politicienii noștri. Este, la fel de limpede, sper, cât de ipocriți sunt cei care plâng pe umărul pensionarilor. Și la fel de ipocriți cei care critică condițiile din spitalele sau din școlile noastre. Deci, stimați politicieni, ciocul mic!

Deplângeți situația pensionarilor? Păi europenii cheltuie aproape 60% din banii de asistență socială pentru pensii, iar la noi se cheltuie 85% din aceste fonduri pentru pensii!

Deplângeți situația din spitale? Păi voi nu vreți să cheltuiți decât 4,6 euro pentru sănătate, deși europenii cheltuie 7 euro la fiecare 100 de euro generată de economie!

Deplângeți situația din școli? Păi voi nu vreți să cheltuiți decât 3,2 euro pentru educație, deși europenii cheltuie 4,6 euro la fiecare 100 de euro generați în economie!

Ipocriților, ia să explicați voi cum cheltuiți cu 40% mai mult decât statele europene pentru parlament și guvern!

Ipocriților, ia să explicați voi cum cheltuiți cu 20% mai mult decât statele europene pentru poliție!

Un gând aparte pentru sindicaliștii care acum simulează că huiduie guvernanții pe străzi: oare cine a stat în parlament în aceleași bănci cu cei pe care îi huiduiți astăzi? Cine, dacă nu Dumitru Costin și colegii săi? Și cine jupoaie șapte piei de pe spinarea românilor săraci, dacă nu însuși sindicalistul șef al energiei, Dumitru Chiriță? Cine oare a presat guvernanții să acorde sporuri peste sporuri bugetarilor? Cine oare a negociat subteran unele sporuri pentru poliție, altele pentru sănătate, altele pentru educație și cele mai multe pentru cei din administrație? Cine? De Victor Ciorbea și de Miron Mitrea vă mai aduceți aminte? De patrimoniul fostului UGSR vă mai aduceți aminte? Cine are naivitatea să creadă că șefii sindicatelor din România mor de dragul membrilor de sindicat ar merita să vadă drăgălășenia complice cu care se gratulează reciproc politicienii și liderii de sindicat….

Și, dacă tot am ajuns aici, hai să mai spulberăm un mit, acela că România are prea puțini angajați la stat față de media europeană. Ia priviți ce crede Eurostat-ul despre mitul ăsta și, mai ales, ia vedeți cine are cea mai mare creștere a ponderii bugetarilor din totalul salariaților în ultimii 20 de ani din întreaga Uniune Europeană:

Sursa: AICI

Cine privește cu atenție această imagine va înțelege multe. De exemplu, de ce este Germania locomotiva economiei europene, deși are cea mai scăzută pondere a bugetarilor în totalul salariaților. Sau de ce este Croația cel mai prost performant stat din Uniune, având a șasea cea mai mare pondere a bugetarilor. Așa, pentru istorie, să consemnăm și faptul că România și-a crescut ponderea bugetarilor din totalul salariaților cu peste 30% în ultimii 20 de ani. Așa că, domnilor sindicaliști de la stat, mai ușor cu cântecele de jale despre bugetarii insuficienți din România.

Și pentru a nu lăsa lucrurile la jumătate, să vă mai enumăr o dată realitățile ascunse de ipocrizia politicienilor și a sindicaliștilor:

1. România a pierdut cel puțin o treime din forța sa de muncă, din 2007 încoace. Asta înseamnă că a pierdut și vreo 40% din PIB și cel puțin o treime din fondul de pensii
2. Administrația românească are ca notă generală pentru performanța sa nivelul de 31,8 euro aduși la buget din fiecare 100 de euro produși în țară. Și noi recompensăm asta cu 40% mai bine decât își recompensează europenii administrația lor care aduce 46,1 euro la bugete din fiecare 100 de euro produși
3. Polițiștii români, care se filează unii pe alții prin cârciumi sau pe la tratativele cu interlopii, sunt recompensați de noi cu 20% mai bine decât polițiștii europeni
4. Jumătate din angajații români au un salariu net mai mic de 1600 de lei, încă 37% au între 1600 și 3200 lei și doar 13% au salarii nete mai mari de 3200 lei. Din salariile brute corespunzătoare acestor valori se alimentează și fondul de pensii. Deci, salarii mici implică contribuții mici și rezultă un fond de pensii mic. Simplu.

Dacă toți privitorii de televizor, toți cititorii de ziare și toți navigatorii pe social-media ar cunoaște teorema „ No free lunch (nu există niciun prânz gratuit)”, o teoremă de bază a studiului optimizării, atunci partidele politice actuale nu ar mai obține niciun vot. Teorema „fără prânz gratuit” a lui Wolpert și Macready (1997), așa cum se afirmă în limbaj simplu de Wolpert și Macready înșiși, este că „oricare două algoritme sunt echivalente atunci când performanța lor este mediată în toate problemele posibile” ( AICI și AICI ).

Cu alte cuvinte, dacă ne imaginăm că România ar fi un restaurant și că gradul de satisfacere a nevoilor publice este costul unei mese, atunci ar fi util de observat că fiecare „restaurant” (procedura de împărțire a resurselor produse de aceeași Românie) are un „meniu” care asociază fiecare „farfurie de prânz” (problemă) cu un „preț” (performanța procedurii în rezolvarea problemei).

Meniurile restaurantelor sunt identice (adică nevoile publice care trebuie finanțate), cu excepția unei singure privințe – prețurile sunt amestecate de la un restaurant la altul. Pentru un omnivor care este la fel de probabil să comande fiecare farfurie ca oricare altul, costul mediu al prânzului nu depinde de alegerea restaurantului. Dar un vegan (o categorie socială) care merge la prânz în mod regulat cu un carnivor (o altă categorie socială) care caută economie ar putea plăti un cost mediu ridicat pentru prânz.

Din acest motiv, ceea ce ascund cu ipozcrizie politicienii noștri este observația simplă că, având la dispoziție aceeași Românie, dacă vei mulțumi pensionarii, îți vei antagoniza alte categorii sau, dacă vei mulțumi angajații la stat, vei antagoniza ceilalți salariați. Și, indiferent ce algoritm vei aplica, performanța globală va fi aceeași. Adică, fiind imposibil de găsit „cel mai bun algortim”, am putea aplica măcar algoritmul deja funcțional în Europa.

Guvernul care va continua să mintă și să spună că este posibil să cheltui 40 de euro, deși nu ai decât 32, acel guvern va câștiga puțină simpatie pe termen scurt, dar va fi perdant pe termen lung și va adânci această criză. Guvernul care va fi ipocrit și va mângâia pe creștet administrația care nu reușește să colecteze mai mult de 32 de euro din fiecare 100 de euro produși va fi un guvern mânat de ipocrizie și populism. Guvernul care va continua să mintă și să spună că vom avea pensii, spitale și școli de nivel european, dar va continua să plătească mult mai mult ca în Europa pentru propriile sale extravaganțe și pentru ordine publică și armată va fi un guvern ipocrit și nociv.

Guvernul care va renunța la ipocrizie și își va sufleca mânecile să rezolve problemele reale, structurale și care ne macină de mult timp va fi un guvern care s-ar putea să găsească înțelegere și răbdare din partea românilor.

Distribuie Distribuie Comentarii