Cinci moduri în care SUA ar putea răspunde incidentului în care a pierdut o dronă deasupra Mării Negre

Cinci moduri în care SUA ar putea răspunde incidentului în care a pierdut o dronă deasupra Mării Negre

Incidentul în care manevre ale avioanelor rusești catalogate „neprofesioniste” de SUA au dus la prăbușirea unei drone americane deasupra Mării Negre riscă să provoace o criză în relațiile dintre Moscova și Washington în contextul tensiunilor privind războiul dus de Rusia în Ucraina.

Un avion rusesc a agățat o dronă americană MQ-9 Reaper deasupra Mării Negre FOTO EPA-EFE

Drona a fost doborâtă în timp ce zbura deasupra Mării Negre, în apropiere de Peninsula Crimeea ocupată de Rusia - aproape de actuala linie de front din Ucraina.

Oficialii americani au declarat că avionul rusesc Su-27 a lovit elicea dronei MQ-9 Reaper, ceea ce a dus la prăbușirea acesteia în mare. Înainte de coliziune, care a avut loc la ora locală 7.00, două Su-27 "au aruncat combustibil și au zburat în fața MQ-9" într-o manieră "imprudentă" și "neprofesionistă".

Rusia în schimb a acuzat o manevră bruscă a pilotului care a făcut drona să-și piardă controlul și să se prăbușească.

SUA au următoarele opțiuni dacă ar decide să răspundă acestui incident cu represalii, relatează The Sun.

Lovituri cu rachete

Cea mai directă formă de represalii - și, desigur, cea mai periculoasă - ar fi un atac direct asupra țintelor rusești.

A fost o cale de acțiune avută în vedere de Donald Trump în 2019, când iranienii au doborât cu o rachetă o dronă de supraveghere americană. Se pare că fostul președinte american ar fi aprobat inițial atacuri asupra câtorva ținte iraniene, precum radare și baterii de rachete.

Dar el l-a anulat cu 10 minute înainte de a fi anunțat că atacul aerian ar putea ucide până la 150 de persoane.

Totuși, spre deosebire de incidentul iranian, SUA par să considere că această dramă a dronelor este mai degrabă un accident produs din nesăbuință decât o acțiune agresivă deliberată, ceea ce scade șansele ca Washingtonul să întreprindă o acțiune militară drept răspuns.

Totodată, orice fel atac asupra armatei ruse riscă posibilitatea terifiantă a unei escaladări într-un război nuclear, lucru pe care ambele părți doresc în mod evident să îl evite cu orice preț.

Atacuri cibernetice

După ce a renunțat la loviturile militare împotriva Iranului , Trump s-a orientat spre războiul cibernetic.

Un hacker a dezactivat sistemele informatice iraniene care controlau rachetele și lansatoarele de rachete.

Atacul a fost o ripostă la atacurile asupra unor petroliere pentru care SUA au acuzat Iranul, precum și la doborârea dronei.

Hackerii militari americani au efectuat deja operațiuni cibernetice ofensive împotriva Rusiei în sprijinul Ucrainei, a declarat șeful comandamentului cibernetic al SUA.

Generalul Paul Nakasone, care este și director al Agenției Naționale de Securitate a SUA, a declarat că au avut loc „o serie de operațiuni pe întreg spectrul”.

Ar fi o opțiune mai fezabilă de represalii împotriva Rusiei și una care să nu riște un Armaghedon.

Sancțiuni

Sancțiunile mai dure împotriva Rusiei sunt o altă opțiune pe masa SUA.

America a marcat recent un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia prin anunțarea unei noi game de sancțiuni împotriva Rusiei.

Acestea vizează peste 100 de entități atât din Rusia, cât și din întreaga lume, inclusiv bănci și furnizori de echipamente de apărare.

La începutul războiului, SUA au interzis Rusiei să efectueze plata datpriilori folosind valută străină deținută în băncile americane, ca parte a unui pachet de sancțiuni.

Au fost confiscate bunuri aparținând lui Vladimir Putin și acoliților săi.

SUA au impus noi sancțiuni Iranului după incidentul cu drone din 2019 și ar putea fi tentate să procedeze la fel în cazul Rusiei.

Avioane de luptă pentru Ucraina

Ucrainenii au implorat SUA să le furnizeze avioane de luptă F-16 pentru a-i ajuta să câștige războiul.

Până în prezent, președintele american Joe Biden a exclus trimiterea avioanelor de luptă, temându-se că acestea ar putea fi considerate de Rusia drept o escaladare.

Dar ar putea oare acțiunile rușilor să convingă în sfârșit America să înceapă să furnizeze avioanele pe care le solicită Ucraina?

Zonă de interdicție aeriană

SUA ar putea impune o zonă de interdicție aeriană.

La începutul războiului din Ucraina, Volodimir Zelensky a îndemnat NATO să impună o zonă de interdicție aeriană deasupra țării sale, afirmând că aceasta ar proteja împotriva atacurilor aeriene rusești.

Un grup de experți americani în domeniul apărării și al politicii externe a publicat o scrisoare în care solicită o zonă de interdicție aeriană „limitată” impusă de NATO deasupra Ucrainei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria