Sfântul Nicolae, prăznuit pe 6 decembrie, a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337). S-a născut într-un oraş din Asia Mică, Patara.

Pe tatăl său îl chema Teofan, iar pe mamă Nona, notează Agerpres.

„Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi". (Vieţile Sfinţilor)

S-a dovedit a fi un copil cu o minte ageră.

„Sosind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfântului Duh, în puţin timp, a ajuns la multă înţelepciune". (Vieţile Sfinţilor)

Înzestrat și cu înţelepciune şi minte curată, de-a pururea vedea pe Dumnezeu şi totdeauna se afla în sfintele biserici.

„De multe ori, câte o zi întreagă şi câte o noapte, petrecând în rugăciunile cele gânditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeiştilor cărţi, învăţa înţelegerea cea duhovnicească şi se îmbogăţea cu dumnezeieştile daruri ale Sfântului Duh, cu care se pregătea pe sine locaş vrednic, precum este scris: Voi sunteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi". (Vieţile Sfinţilor).

Ales episcop al cetăţii Mira

Unchiul său - un episcop ce e purta acelaşi nume ca al său - i-a sfătuit pe părinţii săi să-l dea să slujească lui Dumnezeu. El l-a şi hirotonit preot. Mai târziu a fost ales episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

„Sărmanilor le era tată”

În același volum, despre Sfântul Nicolae se mai spune că „era blând, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Hainele lui erau simple şi hrana pustnicească pe care o gusta totdeauna numai o dată pe zi şi aceea seara. Toată ziua, se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultând nevoile celor ce veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toţi şi apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine". (Vieţile Sfinţilor)

În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor decretate de împăraţii romani Diocleţian (284-305) şi Maximilian (286-305), a fost întemniţat.

După Edictul de la Milan din 313, dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mira.

Apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene

A participat la primul Sinod ecumenic şi s-a dovedit un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene. Sinodul I ecumenic s-a deschis oficial la Niceea, în 20 mai 325, şi a durat până la 25 august acelaşi an. La şedinţa deschiderii oficiale şi la cea de închidere a asistat însuşi împăratul Constantin, notează Agerpres.

Patron spiritual

Este considerat patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.

Ajutorul pe care Sfântul Nicolae l-a dat unui om de neam bun, care sărăcise însă cu totul, este un exemplu de milostenie

„(Omul) trăia în cea mai neagră mizerie cu cele trei fete ale lui, care din această pricină nu-şi puteau face un rost în viaţă, prin căsătorie.

„Tatăl, flămând şi zdrenţuit, nu a mai văzut o altă cale de a scăpa din această stare înfiorătoare decât aceea de a-şi împinge fiicele la viaţa de desfrâu, frumuseţea fetelor asigurând succesul acestor drumuri neruşinate". („Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

Când a auzit de aceasta, Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe ascuns, la casa săracului şi i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, apoi s-a întors la episcopie neştiut de nimeni. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică.

După un timp, Sfântul Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa omul a căsătorit-o şi pe cea de-a doua fiică.

Omul spera că o a treia zestre va veni şi pentru a treia fată. A stat la pândă noapte după noapte.

„Când, într-o noapte, căzu şi a treia pungă pe fereastra odăii celei de-a treia fete, bătrânul ieşi din odaie, fugi după cel ce se strecura pe lângă ziduri şi, când îl ajunse din urmă, se aruncă la picioarele lui, mulţumindu-i printre lacrimi şi gemete de smerenie, ruşine şi totodată bucurie. Sfântul Nicolae îl ridică de jos şi îl rugă să nu destăinuie nimănui despre fapta sa, ci să rămână o taină a lor. Poate că bătrânul a ascultat de voinţa Sfântului cât timp a fost în viaţă, dar pe patul de moarte nu a putut tăcea, socotind povestirea binefacerii Sfântului Nicolae o recunoştinţă mărturisită. Astfel, binefacerea Sfântului a ajuns până la noi". ("Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

Ce îi cerea Sfântul Nicolae lui Dumnezeu

Când nu era grâu în toată Lichia, Biserica era grânarul săracilor, dar se întâmpla să se golească şi acest ultim grânar, singura nădejde a populaţiei. Atunci, Sfântul Nicolae se ruga lui Dumnezeu să fie ajutat.

„Ce îi cerea lui Dumnezeu? Îi cerea să vină corăbii încărcate cu grâu şi în portul Mirei şi, întotdeauna, Dumnezeu îi asculta rugăciunea, trimiţând un vânt puternic asupra corăbiilor încărcate cu grâu din Egipt, îndreptându-le spre Mira Lichiei. Astfel de minuni s-au repetat adeseori". („Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

Minuntea învierii unui corăbier mort

Tot o minune a Sfântului Nicolae a fost şi învierea unui corăbier mort în timpul unei călătorii pe mare, când s-a stârnit o puternică furtună. Acesta murise în timpul furtunii, iar ceilalţi marinari credeau că din pricina creştinului pe care îl luaseră pe vas, Sfântul Ierarh Nicolae, a venit nenorocirea, ei nefiind botezaţi. Când strigătele s-au mai potolit, dar nu se potolise încă furtuna, episcopul Nicolae s-a ridicat în picioare, s-a aplecat asupra corăbierului mort, a făcut o rugăciune şi semnul crucii asupra trupului mort, iar corăbierul înţepenit a deschis ochii şi s-a ridicat.

Sfântul Nicolae a vieţuit ani destui, strălucind în mijlocul cetăţii Mirelor, la adânci bătrâneţi, fiind plin de zile bune, şi-a dat datoria cea de obşte a firii omeneşti, bolind puţin cu trupul, săvârşindu-şi bine viaţa sa din această lume, arată sursa citată.