Cine a fost Sofia Nădejde și cum a demontat teoria că femeile ar fi mai puțin inteligente

Deși în zilele noastre pare greu de conceput, în secolul al XIX-lea mulți intelectuali europeni considerau că femeile sunt în mod natural mai puțin inteligente decât bărbații. Unul dintre argumentele prezentate ca fiind „științifice” era faptul că femeile ar avea creierul mai mic. În România, renumitul critic literar și om politic Titu Maiorescu a fost unul dintre susținătorii acestei idei. Teoria a fost însă contestată de scriitoarea și jurnalista Sofia Nădejde, care a devenit una dintre primele voci feministe importante din cultura română.

Sofia Nadejde jpeg

Cine a fost Sofia Nădejde

Sofia Nădejde s-a născut în 1856, la Botoșani, și a devenit una dintre cele mai importante figuri din cultura română a epocii. Într-o perioadă în care femeile nu se bucurau de aceleași drepturi ca în zilele noastre, a marcat o serie de premiere: a fost prima femeie din România care a avut dreptul să susțină bacalaureatul într-un liceu de băieți și autoare a primului roman feminist din literatura română (,,Patimi").

Totodată, Sofia a ales să se implice direct în polemici culturale și politice. A scris articole, a editat reviste literare și a promovat constant ideea că femeile trebuie să aibă acces egal la educație și la viața publică. Printre publicațiile unde a scris se numără ,,Femeia română", ,,Contemporanul" și ,,Evenimentul literar".

Curajul ei intelectual era cu atât mai remarcabil cu cât societatea românească din acea perioadă era profund dominată de bărbați, iar opiniile femeilor erau adesea ignorate sau marginalizate.

Pe plan literar, a scris romane, piese de teatru, nuvele și schițe. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt ,,Patimi", ,,Robia banului" și ,,Părinți și copii".

A fost căsătorită cu Ioan Nădejde, profesor la Universitatea din Iași, publicist și traducător, iar împreună au avut șase copii.

Sofia Nădejde a fost implicată și în mișcarea socialistă. În 1893, la iniţiativa soţilor Nădejde şi a altor intelectuali, la Bucureşti a fost fondat Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România.

Ce era ,,teoria creierului mai mic"

În secolul al XIX-lea, ideile despre diferențele biologice dintre sexe erau adesea folosite pentru a justifica inegalitățile sociale. În Europa și în America, cercetători și filosofi comparau dimensiunea creierului bărbaților și femeilor și susțineau că un creier mai mic ar indica o capacitate intelectuală mai redusă.

Aceste teorii. prezentate ca fiind ,,rezultate ale cercetării științifice", erau utilizate pentru a argumenta că femeile nu ar trebui să participe la viața politică, să urmeze studii universitare sau să ocupe funcții intelectuale.

În spațiul de astăzi al României, astfel de idei circulau intens în mediile culturale și academice. Una dintre cele mai influente voci care le-a susținut a fost Titu Maiorescu.

Dezbaterea dintre Sofia Nădejde și Titu Maiorescu

Într-o serie de articole, Sofia Nădejde l-a contrazis pe Titu Maiorescu și a demontat argumentele susținute de acesta, printr-o serie de argumente logice.

„Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi şi pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate şi volum, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Ceea ce înseamnă fie că şi bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluţie. Dacă e să judecăm inteligenţa după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul, sunt mai inteligente ca omul", scria Sofia Nădejde.

Tototdată, Sofia Nădejde a arătat că lipsa femeilor din viața intelectuală nu era rezultatul unei inferiorități naturale, ci consecința restricțiilor sociale. Femeile aveau acces limitat la educație, nu puteau urma multe profesii și erau rareori implicate în dezbateri publice.

De ce a fost ideea Sofiei Nădejde revoluționară

Astăzi, argumentele Sofiei Nădejde pot părea evidente. Însă în anii 1880, contextul social era cu totul diferit. Majoritatea instituțiilor academice erau dominate de bărbați, iar ideea că femeile ar putea avea aceleași capacități intelectuale era privită cu scepticism sau chiar cu ostilitate. Această dezbatere a reprezentat un punct de cotitură.

De-a lungul timpului, argumentele ei împotriva determinismului biologic au fost redescoperite și discutate în contexte mai largi, inclusiv în studiile despre istoria științei și filosofia feministă.

Dezbaterea dintre Sofia Nădejde și Titu Maiorescu este adesea citată ca un exemplu timpuriu de critică a ideilor prezentate ca „științifice”, dar care reflectă de fapt valorile și prejudecățile societății în care apar.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

3 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

4 Realitatea Plus scade în fața unei televiziuni rivale. Un post tv dintre primele 3 pierde puternic audiență

5 „Faceți plinul la mașină, acum” / Avertismentul unui analist care vorbește de o criză mondială ca în anii `70