Cine ar fi adevăratul tată al lui Vladimir Putin

Cine ar fi adevăratul tată al lui Vladimir Putin

Conform legendei oficiale, Vladimir Putin s-a născut în urmă cu 70 de ani la Leningrad și a crescut într-un apartament comunal. Propaganda a ”pictat” imaginea unui tip dintr-o familie săracă, de muncitori obișnuiți, care „a reușit totul pe cont propriu”.

Însă adevăratul tată ar fi fost un ofițer experimentat NKVD, colaborator al naziștilor.

Potrivit revistei poloneze „Angora”, tatăl actualului președinte al Rusiei a trecut de partea hitleriștilor fără a fi silit de cineva.

Autorul materialului a făcut trimitere la fostul rezident al serviciului de spionaj rus GRU în Elveția, Viktor Suvorov. Acesta, care poartă actualmente numele Bogdan Rezun, a trecut în 1978 de partea serviciului de spionaj britanic și a găsit în arhiva secretă a armatei de acolo o fotografie interesantă, informează gazeta.ua.

În fotografie sunt șase ofițeri, dintre care trei în uniformă de kazaci, doi – în echipament al hitleriștilor.

Potrivit lui Suvorov-Rezun, ofițerii în uniforma kazacilor sunt ruși, care și-au făcut serviciul în arma generalului Andrei Vlasov și au colaborat cu hitleriștii.

Astfel, primul din stânga ar fi adevăratul tată al lui Putin.

„În 1945, tatăl actualului președinte a fost predat de serviciile secrete britanice Uniunii Sovietice”, a spus Suvorov.

Tatăl ”oficial” al lui Putin este Vladimir Spiridonovici Putin, un bărbat gras, cu părul des și ochelari, care apare în mai multe fotografii, fără să aibă trăsături comune cu actualul lider de la Kremlin.

familie

Putin alături de părinții săi ”oficiali”

Vladimir Putin și Maria Putina, au trăit și au murit la Leningrad și sunt înmormântați la cimitirul Serafimovsky din Sankt Petersburg.

Ambii au murit la sfârșitul anilor 90 și nu au trăit să vadă ziua în care Putin a devenit președinte al Federației Ruse.

O informație asemănătoare a apărut și referitor la tatăl fostului președinte al Ucrainei, Victor Ianukovici. Potrivit biografiei fostului președinte, tatăl său a plecat pe front, dar a fost rănit grav. Potrivit unor documente din arhivă, după ce s-a vindecat, acesta ar fi colaborat cu fasciștii.



populare
astăzi

1 O nouă scorneală sau o pistă reală?

2 Râdem de 35 de ani de milițieni... Uite unde a ajuns „Poliția”...

3 VIDEO Vine revoluția 2.0? / Val de apeluri pe TikTok la proteste în 21-22 decembrie

4 Țara în care am ajuns să trăim... / Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, pe care fostul milițian l-a…

5 „Încerc să obțin un împrumut de ani de zile și nu sunt eligibil pentru unul, dar cumva hoții au reușit”