Cine câștigă și cine pierde după alegerile istorice din Ungaria: Trump și Putin rămân fără cel mai important aliat din Europa

După 16 ani la conducerea Ungaria, Viktor Orbán a pierdut alegerile parlamentare în fața liderului opoziției, Péter Magyar, marcând una dintre cele mai importante schimbări politice din Europa ultimilor ani, notează Politico .

Viktor Orbán a pierdut alegerile parlamentare în fața liderului opoziției, Péter Magyar FOTO AFP

Viktor Orbán a pierdut alegerile parlamentare în fața liderului opoziției, Péter Magyar FOTO AFP

Cu aproape toate voturile numărate, partidul Tisza este pe cale să obțină 138 din cele 199 de mandate din parlament, o majoritate calificată care îi oferă lui Magyar puteri extinse pentru a reforma statul ungar.

„Maghiarii au spus astăzi «da» Europei, au spus «da» unei Ungarii libere”, a declarat Péter Magyar în fața unei mulțimi entuziaste adunate pe malul Dunării. În același discurs, acesta a cerut demisia apropiaților lui Orbán din instituțiile statului.

La rândul său, Orbán a recunoscut înfrângerea , afirmând că partidul său, Fidesz, „va servi țara și națiunea din opoziție”, după ce formațiunea sa este pe cale să obțină doar 55 de mandate.

Miza alegerilor: mai mult decât Ungaria

Rezultatul scrutinului are implicații care depășesc granițele Ungariei, fiind considerat un moment de cotitură pentru întreaga Uniunea Europeană.

În ultimii ani, Viktor Orbán a fost unul dintre cei mai vocali critici ai Bruxelles-ului, blocând decizii importante, inclusiv sprijin financiar pentru Ucraina, și alimentând curentul eurosceptic.

Victoria lui Péter Magyar este văzută drept o oportunitate de resetare a relațiilor dintre Budapesta și instituțiile europene.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat rapid: „Ungaria a ales Europa. Europa a ales întotdeauna Ungaria. Uniunea devine mai puternică”.

Ucraina, între speranță și incertitudine

Pentru Kiev, schimbarea de la Budapesta ar putea aduce deblocarea unor decizii esențiale. În 2025, Orbán a blocat un împrumut de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei.

Președintele Volodimir Zelenski a salutat victoria: „Ucraina a căutat întotdeauna relații de bună vecinătate și suntem pregătiți pentru cooperare”.

Cu toate acestea, situația rămâne complicată. Péter Magyar a declarat că se opune trimiterii de arme sau bani către Ucraina și ar putea supune aderarea acesteia la UE unui referendum, într-un context în care o parte semnificativă a societății ungare rămâne reticentă.

Budapesta, în sărbătoare după un vot istoric: sfârșitul erei Orban a scos zeci de mii de oameni în stradă

Tinerii, factor decisiv în alegerile din Ungaria

Alegerile au fost influențate puternic de votul tinerilor. Sondajele indicau că până la două treimi dintre alegătorii sub 30 de ani își doreau schimbarea.

În perioada premergătoare scrutinului, Budapesta a fost scena unor proteste masive și concerte la care au participat sute de mii de tineri.

„Mulțumesc că ați adus înapoi speranța”, le-a transmis Péter Magyar susținătorilor săi.

Presa independentă și sistemul de sănătate

Jurnaliștii independenți sunt considerați printre câștigătorii indirecți ai alegerilor, după ani în care guvernul Orbán a consolidat controlul asupra majorității mass-media.

Investigațiile acestora au scos la iveală legături controversate între Budapesta și Moscova, inclusiv discuții sensibile privind sancțiunile europene.

În același timp, medicii ar putea beneficia de schimbare. Péter Magyar a promis investiții suplimentare de aproximativ un miliard de euro anual în sistemul de sănătate, afectat de subfinanțare cronică, lipsă de personal și infrastructură precară.

Cine pierde: de la Washington la Moscova

Schimbarea de putere de la Budapesta produce unde de șoc și în plan internațional.

În Statele Unite, Donald Trump și vicepreședintele JD Vance pierd un aliat important în Europa. Ambii și-au exprimat public sprijinul pentru Orbán în campanie.

De asemenea, rețeaua de afaceri construită în jurul Fidesz este amenințată. Oameni de afaceri precum Lőrinc Mészáros și István Tiborcz riscă să piardă accesul privilegiat la fonduri publice și contracte.

Magyar a anunțat că va crea o structură specială pentru investigarea corupției și recuperarea averilor: „Nu vom mai fi niciodată o țară fără consecințe”.

Kremlinul și dreapta radicală, în defensivă

Pentru Vladimir Putin, rezultatul alegerilor reprezintă pierderea unui aliat important în interiorul Uniunii Europene.

În ultimii ani, presa a relatat despre relații apropiate între oficiali ungari și ruși, inclusiv contacte directe între miniștri de externe.

Înfrângerea lui Orbán afectează și scena politică europeană de dreapta. Lideri precum Marine Le Pen sau Santiago Abascal pierd un partener important în încercarea de a influența politicile UE.

Inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, rămâne fără un aliat strategic în negocierile de la Bruxelles.

Victoria lui Péter Magyar marchează o schimbare majoră de direcție pentru Ungaria și ar putea redefini echilibrul politic din Europa. Rămâne de văzut dacă noul guvern va reuși să livreze reformele promise și să reconstruiască relațiile cu partenerii europeni, într-un context geopolitic tot mai tensionat.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 Domnia de 16 ani a lui Orbán asupra Ungariei se încheie cu o înfrângere zdrobitoare la alegeri. Ce măsuri drastice propune câștigătorul Péter Magyar

4 „Kelemen Hunor trebuie să demisioneze de la conducerea UDMR şi să se retragă din politică / Susţinerea oarbă a FIDESZ este al doilea eşec spectaculos al…

5 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie