Cunoscutul motto al Partidului Interior din romanul „1984” al lui George Orwell – „Cine controlează trecutul, controlează viitorul; cine controlează prezentul, controlează trecutul” – nu este doar o frază celebră dintr-o distopie literară. Este, de fapt, o formulă profundă a manipulării realității politice, care rămâne relevantă și în prezent. Într-o lume în care trecutul este reinterpretat și rescris, viitorul este, inevitabil, modelat în funcție de această narațiune, susține ambasadorul ucrainean Serhii Korsunski, într-un articol în Zerkalo Nedeli.

Această dinamică se manifestă astăzi la scară globală. De la retorica administrației Trump, care invocă un trecut contrafactual pentru a justifica scenarii de viitor – „Dacă Trump ar fi fost președinte, războiul nu ar fi avut loc” – până la politici revizioniste în state precum Rusia, China sau Polonia, narațiunile despre trecut devin instrumente de proiectare a unei anumite versiuni a viitorului.

O lume aflată într-o transformare accelerată

Lumea actuală se schimbă cu o viteză care face imposibilă anticiparea evenimentelor în mod exact. Tot ce mai poate fi prezis sunt direcțiile generale, nu faptele în sine. Iar în acest context, nu cei care dețin cele mai mari centre de date sunt cei mai puternici, ci aceia care pot interpreta incertitudinea și înțelege tendințele de fond.

Pentru a înțelege viitorul, este esențial să înțelegem principiile fundamentale care stau la baza acestor transformări. Alături de ideea lui Orwell, merită menționată și observația fostului Înalt Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell: „Timpul, în politică, este relativ. Dacă schimbările au loc mai rapid decât capacitatea ta de adaptare, din punct de vedere relativ, te miști înapoi.” Cu alte cuvinte, în lumea de astăzi, timpul nu curge uniform – și, odată cu el, nici viitorul nu este distribuit egal.

Viitorul nu mai aparține exclusiv statelor

Fenomenul „viitorului multiplu” – în care diverse scenarii se dezvoltă simultan, în funcție de contextul geopolitic, tehnologic sau cultural – este deja o realitate. Iar în centrul acestor scenarii se află tot mai des entități non-statale. În China, de pildă, sistemul de credit social și supravegherea digitală se împletesc cu tradiții culturale milenare, oferind o versiune a viitorului în care controlul este total, dar perceput intern ca legitim.

În paralel, ceea ce numim „stat digital” capătă tot mai multă influență – deși, tehnic vorbind, nu este o structură statală în sens clasic. Aceste entități digitale, alimentate de rețele globale și cantități uriașe de date, funcționează independent de granițe sau legitimitate democratică. Ele nu sunt alese, nu sunt transparente, dar capătă o putere care le permite să redefinească procesele decizionale tradiționale.

Când datele și rețelele devin putere

Capitalul digital – sub forma criptomonedelor, fluxurilor de date sau inteligenței artificiale – nu mai este supus controlului statelor. Aceste elemente nu aparțin unei jurisdicții clare și nu respectă logica tradițională a suveranității. În consecință, noua „putere digitală globală” se construiește peste și dincolo de state, într-un mod similar cu modul în care statele moderne au înlocuit vechile structuri feudale în Europa secolelor XVI–XVII.

Acest nou model de „guvernare algoritmică” preia din funcțiile statului, sub pretextul eficienței și modernizării, dar fără a mai trece prin filtrul reprezentativității sau controlului democratic. În esență, arhitecții rețelelor – companii private gigantice și dezvoltatori de tehnologie – creează reguli proprii, nefiind responsabili în fața cetățenilor. În această ecuație, statul devine o structură tot mai periferică.

Inteligența artificială și iluzia unui viitor perfect

Odată cu apariția super-inteligenței artificiale, transformarea socială ar putea fi completă. Se afirmă deja că aceste sisteme vor fi atât de performante, încât prezența umană în procesul decizional va deveni redundantă. Statul, în forma sa actuală, ar fi astfel înlocuit de un mecanism de control algoritmic, presupus obiectiv și incoruptibil.

Această viziune exclude omul din propria sa evoluție, reducându-l la o entitate ce trebuie „îmbunătățită” tehnologic – cu implanturi, augmentări și fuziuni om-mașină. Dar rămâne întrebarea: va însemna această transformare sfârșitul evoluției umane?

O lume în echilibru instabil

Probabil că nu. În istorie, procesele împinse la extrem generează adesea reacții inverse. Atunci când globalizarea părea de neoprit și idealul „Statelor Unite ale Pământului” părea la un pas distanță, realitatea a venit cu o corecție brutală – pandemie, crize energetice, conflicte regionale și o fragmentare tehnologică tot mai accentuată.

Astăzi, în timp ce marile puteri se angajează într-o confruntare cu reguli tot mai vagi, statele mici își caută refugiu. Lipsa resurselor, a adâncimii strategice și a capacității de autoapărare le împinge fie să se alieze cu puteri mari – asumând riscuri considerabile – fie să formeze clustere de supraviețuire. În ambele cazuri, direcția este clară: lumea devine tot mai multipolară și tot mai fragmentată.

Aceeași tendință se va aplica, cel mai probabil, și sistemelor de inteligență artificială. Odată ce acestea vor începe să consume resurse în mod disproporționat – fie apă, fie energie – și să influențeze procese politice sau chiar conflicte armate, este de așteptat să apară o reacție umană. În cele din urmă, oamenii care pot încă socoti fără un calculator s-ar putea dovedi mai valoroși decât ne-am aștepta.

Istoria se scrie retrospectiv

Adesea, predicțiile corecte nu sunt recunoscute în momentul în care sunt făcute, ci abia peste ani. Criza financiară globală din 2008, de exemplu, a fost rareori anticipată la momentul potrivit, dar s-a dovedit că unii economiști au tras semnale de alarmă cu mult timp înainte. La fel, ideea unui conflict de amploare în Europa de Est era discutată încă din anii ’90, dar a fost ignorată până la declanșarea efectivă a războiului.

Așa cum observa și matematicianul polonez Stefan Banach: „Matematicianul remarcabil este cel care vede analogii între teorii, dar există și aceia care pot descoperi analogii între analogii.” Poate că pentru a înțelege viitorul, este nevoie de un astfel de tip de gândire – capabil să vadă nu doar evenimentele, ci și modelele ascunse din spatele lor.