Cine este miliardarul care a aterizat pe pârtie cu elicopterul, sub privirile turiștilor: „Eram grăbit și voiam să schiez”

Cine este miliardarul care a aterizat pe pârtie cu elicopterul, sub privirile turiștilor: „Eram grăbit și voiam să schiez”

Un incident neobișnuit a avut loc în stațiunea de schi Maniva, din provincia Brescia, nordul Italiei, unde un om de afaceri a aterizat cu elicopterul personal direct pe pârtie, spre uimirea turiștilor și a autorităților.

Omul de afaceri nu deținea autorizație pentru aterizarea în zonă. FOTO: X/@rep_milano

Omul de afaceri nu deținea autorizație pentru aterizarea în zonă. FOTO: X/@rep_milano

Miliardarul, președinte al companiei siderurgice Industrie Riuniti Odolesi (IRO), a decis să evite drumul greu până la parcare și să ajungă la schi pe calea aerului. Pe 13 decembrie, în jurul orei 10.30, elicopterul său a fost observat survolând zona, înainte de a ateriza lângă pârtie, sub privirile carabinierilor aflați în zonă, relatează Corriere della Sera.

Martorii spun că Giorgio Oliva, în vârstă de 66 de ani, și-a parcat elicopterul și-a pus echipamentul de schi și a coborât pârtia ca orice alt turist. La finalul coborârii, acesta le-a oferit autorităților o explicație surprinzătoare: „Nu aveam timp, eram grăbit și voiam să schiez”.

Deși documentele elicopterului și licența de zbor erau în regulă, omul de afaceri nu deținea autorizație pentru aterizarea în zona respectivă din Maniva. Există o zonă desemnată pentru astfel de manevre, însă nu cea în care a ales să aterizeze. Autoritățile aeronautice italiene au deschis o anchetă, iar ENAC (Autoritatea Națională pentru Aviație Civilă) a fost notificată de carabinieri.

Pentru această abatere, Giorgio Oliva va primi o amendă de 2.000 de euro. De asemenea, autoritățile nu exclud suspendarea licenței de zbor, având în vedere că nu este la prima încălcare a regulilor.

În aprilie, Oliva a mai aterizat ilegal cu elicopterul în stațiunea Madonna di Campiglio din Dolomiți, fiind sancționat cu aceeași amendă.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cine sunt „valorile speciale” cărora le datorăm condamnarea României la CEDO în dosarul Danileț. Cu nume și prenume

2 Stolojan, atac la guvern / „Pensionarii care provin din clasa de mijloc (care a avut venituri salariale între 3.000 și 10.000 mii de lei brut) au puter…

3 „Avertismentul” unei tinere chinezoaice, stabilită în țara noastră: „România este periculoasă pentru fete”. Motivul este surprinzător

4 O informație care dă fiori...

5 Tudorel Toader face dezvăluiri din culisele mandatului său de ministru: „La legile justiției s-a creat o psihoză” / „Dragnea insista să modificăm conţin…