Cioloș despre indemnizațiile pentru mame: Dacă nu găsim finanțare, se poate proroga aplicarea legii

Premierul Dacian Cioloș a afirmat marți, într-o discuție cu jurnaliștii, că Executivul va decide în legătură cu plata indemnizațiilor majorate pentru mame în funcție de identificarea resurselor financiare, existând și varianta prorogării aplicării legii dacă nu vor fi găsiți bani.

"Nu, nu o atacăm (legea la Curtea Constituțională — n.r.). Am spus că o să vedem noi, ca și Guvern, pentru că, dacă găsim resursele financiare, ne-o asumăm noi, ca și Guvern, să o finanțăm, dar o să vedem la rectificare. Până atunci, dacă n-o să găsim finanțare, n-o să o aplicăm. (...) Se poate proroga. Orice decizie se poate proroga", a explicat Cioloș.

Premierul a adăugat că și alte decizii care au impact financiar "nu pot fi impuse dacă nu există surse de finanțare".

Plenul Camerei Deputaților a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.

Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet