Cioloș: Laserul de la Măgurele va contribui nu doar la progresul științei, ci și la dezvoltarea economică

Cioloș: Laserul de la Măgurele va contribui nu doar la progresul științei, ci și la dezvoltarea economică

Laserul Extreme Light Infrastructure de la Măgurele va contribui nu doar la progresul științei din România, ci și la dezvoltarea economică, a declarat joi premierul Dacian Cioloș.

"România are o șansă (...) cu acest proiect, cu această investiție europeană. (...) Acest laser Extreme Light Infrastructure (...) va contribui nu doar la progresul științei pe diferite domenii, ci la dezvoltarea economică, (...) prin faptul că va atrage cercetători din lume. (...) Sunt cercetători români (...) care au făcut performanță în afară, care vin în țară ca să folosească această oportunitate, sunt cercetători străini care vin. (...) Sunt convins că, așa cum a fost gândit acest proiect, el va genera și pe orizontală creare de locuri de muncă, inclusiv în domeniul cercetării și mă gândesc aici la cercetare, dezvoltare, cercetare aplicată, rezultate ale cercetării care vor fi apoi transpuse în practică, în producție. (...) Lucrurile încep să prindă contur la Măgurele și în anii următori cu siguranță acela va fi un pol de dezvoltare pentru cercetare, dezvoltare, inovare în multe domenii de vârf", a afirmat premierul Cioloș, la "Dialogul cu cetățenii", organizat de Comisia Europeană, la care este prezent și vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.

Premierul a menționat că Executivul a decis, printr-o hotărâre, că nu se impozitează veniturile sau salariile cercetătorilor. "Tocmai pentru a veni în întâmpinarea unui astfel de sistem integrat, unde să trecem de la cercetare fundamentală la cercetare aplicată și apoi la producție performantă competitivă, am venit în acest an cu o decizie prin care (...) nu se impozitează veniturile sau salariile cercetătorilor. E și acesta un mijloc prin care să atragem cercetători din afară să investească în România, în acest domeniu, să atragem companii din afară să își dezvolte centre de cercetare, dezvoltare, inovare în România și să încurajăm tinerii români competenți din acest domeniu să rămână acasă", a adăugat Cioloș.

AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cerban, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…