Cipru va primi din luna mai fără restricţii turiştii britanici vaccinaţi anti-COVID-19

Cipru va permite intrarea fără restricţii de la 1 mai pentru turiştii britanici vaccinaţi anti-COVID-19, un acord similar fiind încheiat cu Israelul în februarie pentru facilitarea călătoriilor fără carantină, relatează vineri agenţia EFE.

Ministrul cipriot al turismului, Savas Perdios, a precizat că primirea fără restricţii a cetăţenilor britanici se va aplica numai în cazul celor care au primit şi a doua doză de vaccin cu cel puţin o săptămână înaintea călătoriei, iar autorităţile cipriote îşi rezervă dreptul de a face teste aleatorii în aeroporturi, inclusiv unor pasageri vaccinaţi.

Mai mult, oficialul cipriot a atras atenţia că niciun turist străin, chiar şi vaccinat, nu este scutit de respectarea regulilor antiepidemice, precum purtarea măştii sau păstrarea distanţei de siguranţă.

Această deschidere faţă de turiştii britanici coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe. Totuşi, conform planului guvernului de la Londra pentru relaxarea restricţiilor, cetăţenii britanici vor putea călători în străinătate în scop turistic numai începând cu 17 mai.

Guvernul cipriot de decis să permită accesul turiştilor din statele UE începând din 1 martie şi a celor din unele state terţe începând cu 1 aprilie, fără carantină, dar cu condiţia prezentării unui test PCR negativ.

În anul 2019 britanicii au reprezentat circa un sfert din sosirile internaţionale în Cipru, în timp ce Israelul este a treia sursă de turişti.AGERPRES


populare
astăzi

1 „Am făcut sex într-un hotel chinezesc, apoi am descoperit că am fost difuzați către mii de oameni”

2 Profesoara româncă rupe tăcerea despre legătura sa cu Jeffrey Epstein: „Aș vrea să nu-l fi cunoscut niciodată. Sunt revoltată de depravarea sa”

3 „Un mic trădător de țară”. Apropiat al lui Trump, acuzații explozive din SUA: George Simion a făcut lobby pentru scoaterea României din Visa Waiver

4 De citit... / Statele care pot „băga” SUA sau China oricând în „buzunare”

5 Țara în care am ajuns să trăim...