Circa 20 de ţări se angajează să furnizeze un nou ajutor de securitate pentru Ucraina (şeful Pentagonului)

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat luni că aproximativ 20 de ţări au anunţat noi tranşe de asistenţă în materie de securitate pentru Ucraina în timpul unei întâlniri virtuale cu aliaţii pentru coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina, potrivit Reuters.

Printre cei care au anunţat noi pachete de asistenţă se numără Italia, Danemarca, Grecia, Norvegia şi Polonia, a declarat Austin presei. Danemarca urmează să furnizeze un lansator de rachete pentru apărarea coastelor ucrainene.

În acelaşi timp, secretarul american al apărării a subliniat luni angajamentul ţării sale de a ajuta Ucraina pe plan militar 'până la sfârşit', notează EFE.

'Avem multe de făcut împreună şi astfel vom merge înainte împreună', le-a spus Austin membrilor acestui grup, care a avut deja o primă întâlnire în urmă cu o lună la Ramstein (Germania) şi acum i s-au alăturat încă cinci ţări -Austria, Bosnia-Herţegovina, Columbia, Irlanda şi Kosovo.

El a subliniat că de la începerea invaziei ruse, Ucraina a obţinut deja o 'victorie istorică în bătălia pentru Kiev', ceea ce l-a determinat pe preşedintele rus Vladimir Putin să reorienteze războiul spre est şi sud, dar şi în această nouă fază Ucraina se luptă 'la fel de tare şi la fel de bine'.

Menţionând prezenţa la reuniune a ministrului ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov şi a şefului adjunct al forţelor armate ucrainene, Austin a promis că aliaţii vor continua să lucreze împreună cu Kievul pentru a se asigura că Ucraina are tot materialul necesar pentru a se apăra.

Şeful Pentagonului a explicat că ultimul pachet de ajutor al SUA, în valoare de 40.000 de milioane de dolari, va permite ca Ucrainei să-i fie furnizate mai multe sisteme de artilerie şi vehicule blindate. Mai exact, el a indicat că vor fi trimise 18 noi obuziere, 18 vehicule tactice pentru transportarea acestora, sisteme de artilerie, sisteme radar şi alte echipamente pentru armată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR