Citiți, acesta este PSD, oameni buni!/Ăsta a fost unul dintre pasagerii zborurilor Nordis, alături de Ciolacu

După 10 ani de la trimiterea în judecată, Tribunalul Caraș-Severin urmează să pronunțe marți, 21 aprilie 2026, sentința în primă instanță în cazul omului de afaceri Ion Bejeriță, fost vicepreședinte al PSD Caraș-Severin, acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani și fals, cu un prejudiciu de 10,5 milioane de euro, scrie g4media.ro .

Bejeriță controlează prin intermediul soției sale, Mihaela, firma ERC Vest (fostă Emiliano Vest), abonată la contracte cu statul în zona de vest a țării pentru asfaltare și construcții, potrivit documentelor firmei publicate în Monitorul oficial și SEAP (portalul guvernamental de transparență în achiziții publice). De altfel, firma este parte responsabilă civilmente în dosar, adică va plăti prejudiciul dacă instanța îi va găsi vinovați pe soții Bejeriță.

10 ani de procese

În mai 2016 , procuroarea Denisa Cristodor de la Parchetul general a trimis dosarul lui Bejeriță în judecată, după ce în ianuarie acel an, afaceristul PSD a fost chiar reținut.

Bejeriță e acuzat de ”evaziune fiscală (136 de acte materiale), spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (20 de acte materiale)”, iar soția lui, Mihaela, de ”evaziune fiscală (136 de acte materiale), spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată”. Alte 10 persoane au fost deferite justiției.

Finii lui Mocioalcă

Ion Bejeriţă și un alt inculpat, Axente Obrejan, ar fi finii parlamentarului Ion Mocioalcă, fost preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, actual vicepreședinte al Curții de Conturi, după cum relata în 2016, la trimiterea în judecată, jurnalistul Ionel Stoica, pe atunci la ziarul Adevărul.

Potrivit acestuia, unul dintre inculpații din dosar, Petrişor Lincan, a recunoscut în faţa procurorilor acuzaţiile şi ar povestit relaţia cu Bejeriţă, pe care-l cunoştea dn 2007.

Lincan a vorbit despre metodele de evaziune fiscală folosite: „În timp, am avut mai multe discuţii de afaceri, ocazie cu care (Bejeriță – n.r.) mi-a propus să-i furnizez facturi fiscale de livrări de materiale şi servicii, fără ca acestea să fie reale, pentru societatea sa Emiliano Vest SRL. Am fost de acord cu această propunere mai ales că eu reţineam un procent de 2% din sumele cu care îşi diminua masa impozabilă la societatea administrată de Bejeriţă Ion, respectiv Emiliano Vest SRL”, ar fi spus Lincan.

Afaceristul a dat detalii şi despre cum procedau concret: „Bejeriţă mă chema la Caransebeş si mă instruia cu privire la ce urma să fac, adică îmi spunea că are nevoie de o factură fictivă pentru un anumit material de construcţie şi nu numai (sârmă, plasă de Buzău, etc)”.

Banii, scoși cu sacoșa

Lincan îi elibera o factură, iar banii erau livraţi în conturile firmei sale, Speedy Auto, după câteva săptămâni. „Eu aveam împuternicire pe contul societăţii mele şi mă prezentam la ghişeul băncii de unde scoteam diferite sume de bani pe care le înmânam lui Bejeriţă Ion la Caransebeş şi i le predam în numerar, la sacoşă, după ce în prealabil îmi opream comisionul meu”, a precizat Lincan.

Un alt afacerist implicat, Gigel Ionuţ Cristache, a declarat că Bejeriţă i-a spus că întreaga afacere ar fi fost garantată de o cunoştinţă care este senator, căruia îi spunea „ăla bătrânu“.

„Totodată, Bejeriţă Ion mi-a comunicat că pentru a putea câştiga la licităţie contracte valoroase este necesar să avem un rulaj foarte mare pe cele două societăţi la care eram administrator”, a relatat Cristache.

El a dat detalii despre cum erau scoşi banii din bancă, proveniţi din contracte fictive cu firma liderului PSD, Ion Bejeriță. „De două sau trei ori am fost personal cu Lincan Petrişor la Caransebeş şi de faţă cu mine acesta i-a înmânat banii lui Bejeriţă Ion”, a declarat Cristache.

Pasager în zborurile Nordis

Potrivit Recorder , între 18 și 21 august 2022, Ion Bejeriță a fost pasager într-un zbor privat cu destinația Nisa, plătit de dezvoltatoul imobiliar Nordis, anchetat acum de DIICOT pentru înșelarea a sute de clienți.

Potrivit unor documente de bord (gendec), pasagerii au fost:

  • Marcel Ciolacu, liderul PSD de atunci
  • Sorina Stan Docuz, o apropiată a lui Ciolacu
  • Vladimir Ciorbă, unul dintre acționarii Nordis și soțul fostei șefe a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, Laura Vicol
  • Monica Hunyadi, considerată o apropiată a actualului lider PSD, Sorin Grindeanu. În februarie 2022, Hunyadi a fost numită de fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, administrator provizoriu la Compania CFR Electrificare.

În 2024, Hunyadi a ajuns „manager servicii suport” la „Exploatare sistem zonal Prahova”, o sucursală a Apelor Române, acuzată de ministra USR a Mediului, Dana Buzoianu, că a contribuit la criza apei din Prahova de anul trecut.

  • Ion Bejeriță


Citește și:

populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO Ce avem noi aici?

4 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

5 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu