Citiți ASTA! Nimeni nu suflă un cuvânt!

Citiți ASTA! Nimeni nu suflă un cuvânt!

Citiți asta! Nimeni nu suflă un cuvânt! Adunările generale ale judecătorilor și procurorilor resping pe bandă rulantă modificările esențiale din proiectele depuse la Camera Deputaților privind legile justiției, a transmis luni seară Forumul Judecătorilor. Aceste adunări generale au fost organizate începând cu data de 3 noiembrie 2017 și se află în plină desfășurare, rezultate parțiale de la cele organizate până astăzi, 6 noiembrie 2017, fiind comunicate Asociației Forumul Judecătorilor din România și Consiliului Superior al Magistraturii.

Forumul Judecătorilor din România:  Adunările generale ale judecătorilor și procurorilor resping pe bandă rulantă modificările esențiale din proiectele depuse la Camera Deputaților
privind legile justiției.

„Cu privire la noile proiectele depuse la Camera Deputaților privind legile justiției, în
ședința Comisiei nr. 1 - Legislație și cooperare interinstituțională a Consiliului Superior al
Magistraturii din data de 1 noiembrie 2017, s-a apreciat că este necesară consultarea
instanțelor judecătorești și a parchetelor cu privire la propunerile care fac obiectul inițiativelor
legislative recente transmise spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii. Comisia a decis
ca exprimarea punctelor de vedere ale instanțelor și parchetelor să fie realizată, conform art.
51 lit. d) din Legea nr. 304/2004, în cadrul adunărilor generale, care urmează a fi convocate de
conducătorul instanței sau al parchetului, iar opiniile exprimate să privească numai propunerile
care fac obiectul inițiativelor legislative transmise spre avizare Consiliului Superior al
Magistraturii.

Cum proiectele au fost realizate fără consultarea prealabilă a magistraților, în
cadrul unei proceduri firești, ținând seama în mod corespunzător de punctul lor de
vedere, așa cum a cerut expres Comisia Europeană, fără o expunere de motive
corespunzătoare (conform art. 92 alin. 1 teza finală din Regulamentul Camerei
Deputaților) și fără studii de impact, respectiv cu ignorarea unui aviz recent al
Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților, prin
detunarea unei proceduri legislative neasumate de Guvern în urma reacțiilor publice,
Forumul Judecătorilor din România a sugerat tuturor adunărilor generale ale
judecătorilor și procurorilor respingerea în bloc a celor trei proiecte.​1
Aceste adunări generale au fost organizate începând cu data de 3 noiembrie 2017
și se află în plină desfășurare, rezultate parțiale de la cele organizate până astăzi, 6
noiembrie 2017, fiind comunicate Asociației Forumul Judecătorilor din România și Consiliului
Superior al Magistraturii.

Astfel, din datele primite sau date publicității până astăzi, judecătorii sau, după caz,
procurorii de la Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Pitești, Curtea
de Apel Craiova, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Oradea (în parte), Tribunalul Olt,
Tribunalul Gorj, Tribunalul Argeș, Tribunalul Buzău, Tribunalul Covasna, Tribunalul Cluj,
Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Maramureș, Tribunalul Botoșani, Tribunalul Brașov, Tribunalul
1.

Neamț, Tribunalul Prahova, Tribunalul Constanța, Tribunalul Bacău, Tribunalul Caraș Severin,
Tribunalul Sălaj, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Galați, Judecătoria Onești, Judecătoria
Suceava, Judecătoria Tîrgu Mureș, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Brăila, Judecătoria Reghin,
Judecătoria Sibiu, Judecătoria Videle, Judecătoria sectorului 4 București, Judecătoria
sectorului 5 București, Judecătoria sectorului 6 București, Judecătoria Caracal, Judecătoria
Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Craiova, Judecătoria Marghita, Judecătoria Caransebeș,
Judecătoria Oradea, Judecătoria Sighetu Marmației, Judecătoria Rm. Vâlcea, Judecătoria
Deva, Judecătoria Bârlad, Judecătoria Moinești, Judecătoria Timișoara, Judecătoria Bolintin
Vale, Judecătoria Buftea, Judecătoria Făgăraș, Judecătoria Mizil, Judecătoria Făget,
Judecătoria Alexandria, Judecătoria Măcin, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Bicaz,
Judecătoria Tulcea, Judecătoria Carei, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Lugoj, Judecătoria
Ineu, Judecătoria Corabia, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bistrița (în parte), Judecătoria
Gurahonț (în parte), Judecătoria Chișineu Criș, Judecătoria Arad, Judecătoria Zalău (în parte),
Judecătoria Beclean, Tribunalul Militar Timișoara (în parte), Inspecția Judiciară, Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă
Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Teleorman, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu,
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de
pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă
Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Mehedinți, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sibiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Buftea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Timișoara, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Iași, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Hârlău, Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Bolintin Vale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Turnu Măgurele, Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, Parchetul de
pe lângă Judecătoria Vânju Mare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Baia de Aramă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Drăgășani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Focșani resping în proporție covârșitoare (aproape unanimitate) modificările
propuse, în bloc, sau, după caz, în prevederile esențiale (în funcție de cum s-a votat).

Eșantionul prezentat este suficient pentru a ajunge la concluzia că adunările
generale ale judecătorilor și procurorilor resping pe bandă rulantă modificările esențiale
din proiectele depuse la Camera Deputaților privind legile justiției.

Toate aceste proiecte sunt considerate de FJR a fi de retrograde, scrise în mare
grabă, cu vizibile necorelări și lacune, fără o expunere de motive corespunzătoare, nu
are nicio legătură cu modernizarea unei justiții într-o evoluție pozitivă vizibilă, lăudată
de rapoartele succesive ale Mecanismului de cooperare și verificare, ci reprezintă un
simplu episod din serialul „Experiment judiciar”, derulat la foc continuu în ultimul an.

Asupra unui proiect asemănător, preluat în parte în această nouă inițiativă, Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii a emis un aviz negativ, ținând seama de voturile
exprimate în numeroase adunări generale ale judecătorilor și procurorilor de la instanțe și
parchete. În cursul lunii octombrie 2017, aproximativ 4000 de judecători și procurori români,
adică mai mult de jumătate din numărul lor total, și-au însușit Memoriul pentru retragerea
proiectului de modificare a ”legilor justiției”,​2 adresat Guvernului României. Susținătorii
memoriului au considerat că aceste modificări promovate de Ministrul Justiției încalcă flagrant
Mecanismul de cooperare și verificare, rapoartele sale constante și fundamentele unei
magistraturi firești într-un stat democratic.

Consiliul Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției, are obligația
de a ține seama de această consultare a corpului magistraților și de a emite un aviz
negativ privind propunerile de modificare a legilor justiției depuse la Camera
Deputaților.

Remarcăm și faptul că există riscul textul trimis spre avizare către Consiliul
Superior al Magistraturii și asupra căruia acest organism urmează să își dea avizul, să
fie completat cu texte noi, necunoscute astăzi, care nu sunt prezentate corpului
magistraților și față de care nu va exista o consultare reală, dar nici măcar juridică, în
condițiile unei imposibilități obiective de analiză (există riscul real ca multe dintre texte
să se nască ulterior, la nivelul Parlamentului).

Deși avizul Consiliului Superior al Magistraturii este necesar și obligatoriu din
perspectiva existenței sale, în cazul legilor în discuție, el nu poate fi dat în mod legal în
această fază a procedurii, cu privire la texte care se vor naște în viitor și care nu îi vor fi
prezentate niciodată spre analiză.

judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte
judecător Ionuț Militaru, Curtea de Apel București, co-președinte

București, 6 noiembrie 2017”

Asociația Forumul Judecătorilor din România,
persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit,
neguvernamentală și apolitică, asociație profesională a
judecătorilor, își propune să contribuie la progresul societății prin
acțiuni ce au drept scop realizarea unei justiții independente,
imparțiale și performante, afirmarea și apărarea independenței
justiției față de celelalte puteri ale statului, precum și prin inițierea,
organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte
privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de
administrare a justiției.


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”