Citiți și voi ce a scris un denunțător despre Radu Dimofte. Cu toate acestea, afaceristul n-a pățit nimic...

Citiți și voi ce a scris un denunțător despre Radu Dimofte. Cu toate acestea, afaceristul n-a pățit nimic...

Cristian Relu Aparaschivei a fost mâna dreaptă a lui Remus Truică ani la rând. Așa a ajuns și martor în dosarul „Ferma Băneasa”. Și chiar denunțător. Inclusiv în urma declarațiilor de martor la DNA ale lui Aparaschivei, Truică a ajuns la închisoare. Dar partenerul apropiat al acestuia în afacerea de așa-zisă retrocedare a terenurilor Prințului Paul, omul de afaceri Radu Dimofte, nu a fost inculpat de procurori, scrie defapt.ro .

Truică și Dimofte și-au împărțit terenurile, spune martorul

Așa cum DeFapt.ro a arătat, cu documente exclusive din dosarul-mamut „Ferma Băneasa”, Radu Dimofte a știut în cele mai mici detalii care erau operațiunile de valorificare ale terenurilor obținute de Remus Truică sub pretextul retrocedării acestora către Prințul Paul.

Dar mâna dreaptă a lui Remus Truică în perioada în care acesta din urmă trăgea sfori pentru așa-zisa moștenire a Prințului Paul a dezvăluit lucruri și mai grave. Astfel, potrivit lui Cristian Relu Aparaschivei, influența lui Radu Dimofte nu se rezuma la afaceri, ci ar fi mers până la vârfurile sistemului românesc de justiție.

Prima declarație dată de Aparaschivei la DNA este datată 9 martie 2016.

Aceasta are opt pagini și descrie pe larg relația martorului cu Remus Truică, dar și acțiunile celui din urmă pentru a pune mâna pe terenul „Fermei Băneasa”, dar și pe suprafețe enorme din Ilfov (Snagov).

Radu Dimofte este pomenit de Aparaschivei de trei ori pe parcursul declarației, ca partener și beneficiar al operațiunilor conduse de Truică.

Prim declarație a lui Cristian Relu Aparaschivei la DNA în dosarul „Ferma Băneasa” (sursa: ÎCCJ)

„Dimofte este cel care are pârghiile necesare în justiție”

A doua declarația a lui Aparaschivei la DNA a fost dată pe 24 martie 2016.

Are doar patru pagini și aduce noi amănunte în plus față de prima.

Detaliile sunt spectaculoase: sute de mii de euro plimbate peste graniță sau împrumuturi bancare uriașe prin intermediari, niciodată achitate, dar cu banii scoși cash din bancă.

Potrivit lui Aparaschivei, care-l citează pe Remus Truică, „Dimofte este cel care are pârghiile necesare în justiție pentru a rezolva orice caz de justiție și (…) influența acestuia merge până acolo sus, la instanțele superioare”.

A doua declarație a lui Cristian Relu Aparaschivei la DNA (sursa: ÎCCJ)

Denunț: mită la Monaco și stele Michelin

A treia declarație a lui Aparaschivei la DNA este din 8 aprilie 2016 și însoțește denunțul făcut în aceeași zi împotriva lui Remus Truică.

Potrivit declarației și denunțului, Truică i-ar fi plătit lui Horia Iliescu, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor (proprietar al terenului fostei „Ferme Băneasa”) o excursie la Monaco, dar și o sumă importantă de bani.

Totul, pentru a-l convinge pe Iliescu să accepte retrocedarea terenului de peste 17 hectare al Institutului către Prințul Paul.

A treia declarație a lui Cristian Relu Aparaschivei la DNA (sursa: ÎCCJ) Denunțul depus de Cristian Relu Aparaschivei la DNA (sursa: ÎCCJ)

Rețeaua Dimofte – vârful Justiției și Securitatea

Cristian Relu Aparaschivei este fostul soț al judecătoarei Gabriela-Cristina Mazilu de la Tribunalul București.

Recent, Agenția Naționată de Integritate a comunicat că o verifică pe judecătoarea Mazilu pentru o avere nejustificată de peste 30 de milioane de lei.

Pe de altă parte, omul de afaceri Radu Dimofte este verificat de către Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) pentru legături cu fosta poliție politică comunistă.

Potrivit unui răspuns al CNSAS pentru DeFapt.ro, „pe numele domnului Radu DIMOFTE, în calitate de Membru fondator al Fundației <Snagov Plus>, au fost declanșate verificări (…) privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității (…).

De asemenea, facem precizarea că investigațiile noastre presupun căutări atât în arhiva C.N.S.A.S., cât și la foștii deținători de fond arhivistic: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Arhivele Militare Naționale Române.”.

Citește și: DOCUMENTE EXCLUSIVE Talentatul domn Dimofte: asociat cu Truică și Steinmetz în afacerea „Ferma Băneasa”, doar martor la DNA. Truică, în închisoare. Steinmetz, urmărit internațional

Citește și: Judecătoare de la Tribunalul București, depistată cu șase milioane de euro pe care nu-i poate justifica. Judecătoarea, în funcție, deși a fost implicată în mega-dosarul jafului de la BRD


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?