Citiți și voi ce se întâmplă în Germania de Est...

Citiți și voi ce se întâmplă în Germania de Est...

Criza energetică și inflația dau naștere unei noi mișcări de stânga, care critică politica NATO și alianța cu Statele Unite, scrie La Razon, citată de Rador. De când a izbucnit criza energetică, sute de oameni au manifestat în diferite orașe germane. O alianță de grupuri de stânga, ecologiști și organizații sociale se află în spatele apelului sub sloganul „Solidaritate în vreme de criză”. Mai exact, așa-numita alianță „Toamna Solidarității” (Solidarischer Herbst, în germană) solicită ajutoare specifice pentru persoanele cu venituri mici, înghețarea chiriilor și o tranziție energetică mai consistentă.

Pentru a face acest lucru, ar fi necesar să se elimine beneficiile companiilor aflate în criză, să se impoziteze marile averi și să se suspende încă o dată limitarea datoriei. „Germania servește drept marionetă exclusiv pentru interesele SUA și ale NATO”, a avertizat purtătorul de cuvânt în fața unei mulțimi de studenți, familii și pensionari. Unii purtau bannere ale stângii germane, alții bannere ale păcii și chiar unele afișe cu paralele complicate între războiul din Ucraina și pandemia de coronavirus.

Pe măsură ce retorica anti-americană a crescut, oamenii au aplaudat, au huiduit și fluierat. „Politica de sancțiuni împotriva Rusiei a eșuat complet și este îndreptată catastrofal împotriva noastră”, a continuat vorbitorul, invocând Holocaustul și declarând luptele din Ucraina un „paradis” pentru „mercenari, companii de armament și speculanţi”.

Marșul nu este ceva nou la Leipzig, ci continuarea unei serii de demonstrații care au avut loc în acest oraș în ultimii șapte ani. Au început în ianuarie 2015 cu xenofobii din Pegida, care se numește Legida în Leipzig, au urmat demonstrații contra măsurilor guvernamentale luate împotriva coronavirusului și apoi au venit oponenții vaccinării. Acum este rândul „Toamnei Solidarităţii”. Dar influența sa ajunge și în alte orașe germane.

De la începutul lunii septembrie au avut loc peste 4.400 de manifestații precum cea de la Leipzig în toată Germania, peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă în fiecare săptămână în toată țara și mereu cu referiri la pandemie, războiul din Ucraina, climă și criza energetică. Totuşi, potrivit unui sondaj publicat de ziarul „Welt am Sonntag”, majoritatea acestor demonstrații a avut loc în estul Germaniei.

Deși nu se poate vorbi de mitinguri în masă, ca unele organizate în alte părți ale Europei, ele transmit o îngrijorare serioasă sferelor politice locale. O îngrijorare care capătă şi alte nuanţe, dacă se ține cont că în spatele acestor mobilizări din Germania se află stânga alături de grupuri populiste.

La Leipzig, ambele spectre ideologice opuse s-au trezit adesea protestând colectiv pe Augustusplatz, despărțite doar de șinele de tramvai. „Vrem ca războinicii NATO să înceteze să creeze un conflict între Germania și Rusia și între Ucraina și Rusia”, a declarat pentru presă Sabine Kunze, o pensionară, care avea în mână un carton pe care scria: „pace cu Rusia”.

În alte orașe germane, mesajele erau surprinzător de asemănătoare, indiferent de tonul politic. Potrivit organizatorilor, peste 2.000 de oameni au manifestat la Hanovra și câteva sute s-au adunat la Dresda. Demonstrații au avut loc și la Frankfurt, Düsseldorf și Stuttgart.

„Securitatea energetică și protecția împotriva inflației: pământul nostru în primul rând!”, se putea citi pe un banner de la o demonstrație desfășurată în urmă cu câteva zile la Berlin, organizată de partidul populist Alternativa pentru Germania (Alternative für Deutschland). Unii protestatari au fluturat steaguri rusești și alte însemne pe care scria „Nu vânzărilor din portul Hamburg către China”. Organizatorii au vorbit despre 6.000 de manifestanți, deși se așteptau la aproximativ 20.000.

În afară de Germania, au existat proteste şi în alte ţări, cum ar fi în Cehia vecină. La începutul lunii septembrie, 70.000 de oameni s-au adunat la Praga pentru a se opune guvernului și NATO. Vorbitorii de la miting au fost pro-Kremlin și eurosceptici și, în general, asociați cu site-uri web ale conspirației.

La fel, în Slovacia, sondajele au arătat că 19% din populație preferă o victorie a Rusiei uneia ucrainene, potrivit unui sondaj publicat de think tank-ul Globsec. Unii analiști intuiesc că acest curent va crește odată cu venirea frigului și efectul costurilor energetice. De asemenea în Austria și pe fundalul unui guvern nepopular divizat de scandaluri de corupție, grupul populist Freedom și-a recâștigat sprijinul alegătorilor în ultimele sondaje, după ce a dat vina pe sancțiunile și ostilitatea față de Rusia pentru dificultățile tot mai mari cu care se confruntă unii austrieci.

Surse: La Razon / Rador/ Traducerea: Rodezia Costea


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa