Cîţu: Cinci persoane vaccinate pe minut la Maratonul din Capitală

Premierul Florin Cîţu a reamintit vineri că imunizarea împotriva COVID-19 înseamnă revenirea la normalitate şi afirmă că la Maratonul vaccinării din Capitală au fost imunizate cinci persoane pe minut în ultimele 24 de ore.

Şeful Guvernului arată că 7.165 de persoane au fost vaccinate în cadrul acestei campanii din Capitală, în ultimele 24 de ore, "adică 5 persoane vaccinate pe minut, o veste foarte bună".

El prezintă, pe pagina sa de Facebook, harta tuturor Maratoanelor vaccinării din ţară care sunt organizate în perioada următoare.

"La fel, puteţi merge şi la centrele drive-thru. Salvaţi fotografia în telefon, să vă fie la îndemână, vă alegeţi o zi şi mergeţi să vă vaccinaţi. Chiar şi în acest weekend, după ce staţi la o terasă, 'pe chill', relaxaţi, la cafea. Sau după ce mergeţi în parc. Doar dacă ne vaccinăm revenim la normalitate", a scris Cîţu.

Maratonul de vaccinare din Capitală a început vineri după-amiază.

Până luni, ora 8,00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti şi la Sala Palatului are loc Maratonul de vaccinare - Ediţia Bucureşti, la care cei interesaţi se pot prezenta doar cu actul de identitate. Serul folosit este Pfizer/BioNTech. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

3 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est