Cîţu: Soluţia avută în vedere - adaptarea restricţiilor de circulaţie, astfel încât să se poată participa la Slujba de Înviere

Cîţu: Soluţia avută în vedere - adaptarea restricţiilor de circulaţie, astfel încât să se poată participa la Slujba de Înviere

Premierul Florin Cîţu a afirmat joi, după discuţiile purtate cu reprezentanţii cultelor religioase, că soluţia spre care se îndreaptă autorităţile este adaptarea intervalului orar al restricţiilor de circulaţie astfel încât credincioşii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, cu condiţia respectării regulilor de siguranţa sanitară.

"Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanţii cultelor religioase din România. Am discutat soluţii pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte să o facă în condiţii de siguranţă sanitară. Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanţilor fiecăruia dintre culte în ceea ce priveşte stabilirea unor derogări de la restricţiile actuale de circulaţie pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluţia spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricţiilor de circulaţie, astfel încât credincioşii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiţia respectării regulilor de siguranţă sanitară", a scris Cîţu, pe Facebook.


Premierul a precizat că a făcut apel la reprezentanţii cultelor religioase să susţină în rândul credincioşilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

"Discuţia de astăzi mi-a confirmat că există deplină înţelegere din partea tuturor privind prioritatea perioadei actuale: sănătatea populaţiei. Colaborarea şi comunicarea reprezintă calea cea mai bună pentru respectarea libertăţii religioase, chiar şi în condiţiile epidemiologice actuale. În acelaşi timp, am făcut apel la reprezentanţii cultelor religioase să susţină în rândul credincioşilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Vaccinarea rapidă a unui segment cât mai mare de populaţie ne va ajuta să depăşim cât mai curând pandemia şi cu cât mai puţini români afectaţi de virus", a completat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, discuţiile au vizat şi modificările care ar urma să fie aduse regulilor actuale de înmormântare a persoanelor care au murit din cauza infectării cu SARS-CoV-2.

"Un alt subiect important abordat în cursul întâlnirii a fost legat de o serie de modificări pe care reprezentanţii cultelor le consideră necesare în privinţa regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus. În colaborare, vom adapta aceste norme, pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine", a explicat Cîţu.

Premierul a mai transmis că întâlnirea de joi de la Guvern a evidenţiat că, prin "dialog şi parteneriat" între autorităţile publice şi cultele religioase, deciziile care sunt luate pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 răspund atât nevoilor de protejare a sănătăţii publice, cât şi celor religioase ale credincioşilor. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…