Cluj: 60 de poliţişti cercetaţi pentru fraude cu vouchere de vacanţă

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a anunţat, vineri, că 60 de angajaţi din cadrul instituţiei sunt cercetaţi într-un dosar penal privind fraude cu vouchere de vacanţă.

"Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, în acest moment precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj are calitatea de persoană vătămată în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice acordate cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj (...). Cercetările demarate vizează un număr de 60 de efective din cadrul Inspectoratului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, asemenea comportamente nu sunt tolerate în cadrul instituţiei.

"Menţionăm, în contextul dat, faptul că la nivelul instituţiei nu sunt tolerate comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere imaginii acesteia. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acordă sprijin anchetei demarate de către unitatea de parchet, în vederea clarificării situaţiei de fapt şi deservirii intereselor justiţiei", se menţionează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet