Cluj: Horea Uioreanu, fostul președinte al CJ, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost condamnat joi, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Prin decizia Curții de Apel Cluj, Uioreanu este obligat să presteze, timp de 70 de zile, muncă neremunerată în folosul comunității.

De asemenea, instanța îl obligă pe inculpatul Horea Uioreanu să plătească 25.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Hotărârea Curții de Apel Cluj poate fi atacată în termen de 10 zile la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Horea Uioreanu a fost trimis în judecată în octombrie 2014, după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată.

Alături de acesta, procurorii DNA a dispus, în 2014, punerea în mișcare a acțiunii penale față de Anca Elena Albu, fost subofițer în cadrul SRI Cluj, Mihnea Iuoraș, fost subprefect al județului Cluj, Silvia Bălaj, mama subofițerului SRI.

Horea Uioreanu a fost trimis în judecată și într-un alt dosar, de corupție, care este în curs de judecare. În respectivul dosar, el este acuzat că a primit mită de la oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean.

AGERPRES / (AS — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India