Cluj: Metroul are aprobat studiul de fezabilitate; un proiect de 2,1 miliarde de euro

Proiectul metroului clujean, în valoare de aproape 2,1 miliarde de euro, a trecut de votul consilierilor municipali, care au aprobat, luni, studiul de fezabilitate.

"În şedinţa extraordinară a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca a fost aprobat proiectul privind Studiul de fezabilitate (documentaţia tehnică şi indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiţii "Tren metropolitan Gilău-Floreşti-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonţida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiţii" - componenta investiţională Magistrala I de Metrou. Opţiunea de traseu recomandată prin acest studiu este: Floreşti - Piaţa Unirii - Piaţa Mărăşti - Muncii / Europa Unită - Depou Sopor. Traseul va avea o lungime de 21,03 km şi va dispune de 19 staţii", a anunţat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.



Potrivit primarului, investiţia totală este în valoare de 2.052.196.984 de euro.

"Durata de realizare a investiţiei va fi de 128 de luni, iar finanţarea obiectivului va fi realizată din diverse surse: PNRR, POIM, alocări de la bugetele naţionale şi locale, dar şi alte surse de finanţare identificate pe parcurs", a mai arătat Emil Boc.
AGERPRES/ (AS-Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...