CNAIR: Tribunalul București a admis cererea de suspendare privind executarea dipusă de MFP pe contractul cu Bechtel

CNAIR: Tribunalul București a admis cererea de suspendare privind executarea dipusă de MFP pe contractul cu Bechtel

Tribunalul București a admis, în data de 1 martie, cererea Companiei de drumuri privind suspendarea executării dispoziției obligatorii a Inspecției economico-financiare din cadrul Ministerului de Finanțe, referitoare la contractul cu Bechtel.

"În prezent, prin această soluție pronunțată de către instanța judecătorească, dispoziția obligatorie este lipsită de orice efect juridic și nu se mai pune problema unei executări silite", precizează, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat remis AGERPRES.

Suspendarea este dispusă până la pronunțarea instanței asupra acțiunii privind anularea dispoziției obligatorii.

CNAIR subliniază că soluția instanței nu este definitivă, având ca drept de recurs 5 zile de la comunicare.

În data de 23 februarie, CNAIR a anunțat că a formulat o plângere prealabilă la Ministerul Finanțelor Publice împotriva raportului din luna decembrie 2016 prin care se solicită recuperarea unui prejudiciu de 525,89 milioane de euro din contractul cu Bechtel și a solicitat instanței judecătorești suspendarea dispoziției obligatorii.

"După primirea Raportului și a dispoziției emise de Inspecția economico-financiară, CNAIR SA a formulat o plângere prealabilă la Ministerul Finanțelor Publice împotriva Raportului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și, de asemenea, a solicitat instanței judecătorești suspendarea dispoziției obligatorii. Până în prezent, CNAIR nu a primit încă un răspuns la plângerea prealabilă împotriva Raportului și nici Instanța de judecată nu s-a pronunțat încă în ceea ce privește solicitarea de suspendare a dispoziției. Prin urmare, după epuizarea tuturor căilor de atac, Compania va acționa în funcție de soluția dată de instanța de judecată", preciza CNAIR într-un comunicat remis AGERPRES.

Reprezentanții companiei afirmau că CNAIR va formula, în termenul legal, contestație la executare și va solicita suspendarea provizorie a somației ANAF în fața instanțelor judecătorești.

Potrivit sursei citate, în raportul întocmit de Inspecția economico — financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice sunt identificați ca responsabili toți foștii directori generali ai companiei care erau în funcție începând cu momentul încheierii contractului cu Bechtel și până la momentul încetării acestuia.

"CNAIR SA, ca persoană juridică, nu are vreo responsabilitate separată de persoanele responsabile antemenționate, iar în mod normal nu poate acoperi aceste sume. Menționăm că în anul 2013 a fost întocmit un raport de către Corpul de Control al Primului — ministru, care are constatări similare din punct de vedere al sumelor, însă cu responsabilități diferite în sarcina mai multor entități publice. Prin urmare, unul dintre aspectele contestate Inspecției economico-financiare din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, este că are constatări identice cu cele menționate în raportul Corpului de control al Primului — ministru, precum și că în urma acelui control din 2013 a fost deschis un dosar penal și că a trebuit să se aștepte soluționarea acestuia, iar CNAIR SA se va constitui ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului, dacă este cazul", precizează compania.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia