CNCD: Diana Şoşoacă, amendată cu 5.000 de lei pentru afirmaţii discriminatorii la adresa lui Raed Arafat

CNCD: Diana Şoşoacă, amendată cu 5.000 de lei pentru afirmaţii discriminatorii la adresa lui Raed Arafat

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis amendarea contravenţională a senatoarei Diana Iovanovici-Şoşoacă pentru afirmaţii discriminatorii la adresa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

"Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, întrunit în şedinţa de soluţionare a petiţiilor din data de 12 ianuarie 2022, a adoptat următoarea hotărâre: afirmaţiile: "de ce nu se duce domnul Raed Arafat în ţara lui de baştină", "vorbeşte despre dânsul la persoana a III-a, probabil că i se trage din limba ţării sale natale", "nu ştiu cum domnul Raed Arafat şi-a luat examenul de cetăţenie", "trădătorii nu au ce căuta în România" constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. Se sancţionează autorul declaraţiei, doamna Iovanovici-Şoşoacă Diana, cu amendă contravenţională de 5.000 de lei", se arată într-un comunicat al CNCD transmis, miercuri, AGERPRES.

Hotărârea a fost adoptată cu majoritate de voturi (8 "pentru" şi unul împotrivă).

"Votul împotrivă cu propunere de neincidenţă, faptele ar putea să intre sub incidenţa legii penale", se precizează în comunicat.

CNCD a mai decis ca, tot pentru afirmaţii discriminatorii la adresa lui Raed Arafat, Mihail Neamţu să fie sancţionat cu avertisment contravenţional, hotărârea fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

"Afirmaţiile: 'vorbeşti română suficient de prost, încât să nu mă simt reprezentat de tine', 'mă simt reprezentat ca român de cel care vorbeşte corect română', 'sper că ştii limba română corect, este totuşi o condiţie pentru a fi român' constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. 137/2000", a mai decis CNCD. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...