CNSU: Vaccinaţii şi trecuţii prin boală - acces la concerte, festivaluri în aer liber, precum şi la cursuri, conferinţe

CNSU: Vaccinaţii şi trecuţii prin boală - acces la concerte, festivaluri în aer liber, precum şi la cursuri, conferinţe

Persoanele vaccinate cu schemă completă sau trecute prin boală vor avea acces la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale desfăşurate în aer liber, precum şi la cursuri, workshopuri, conferinţe, potrivit unei hotărâri aprobate, vineri, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Totodată, s-a aprobat propunerea ca organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale să fie permisă, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană.

De asemenea, a fost aprobată propunerea privind organizarea şi desfăşurarea de cursuri, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopuri şi conferinţe, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare
persoană, purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de sănătate publică.

Măsurile aprobate prin HCNSU nr.105/2021 urmează să fie validate printr-o hotărâre de guvern. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”