Coaliția a ajuns la un acord privind reforma administrației locale: posturi desființate sau salarii reduse

Liderii Coaliției de guvernare au ajuns la un acord privind reforma administrației publice locale, după luni de negocieri blocate. Potrivit surselor Digi24.ro , primarii vor avea de ales între reducerea posturilor și tăierea cheltuielilor cu salariile.

FOTO Inquam/ George Călin

FOTO Inquam/ George Călin

Sursele citate precizează că rămâne în picioare varianta desființării a 30% din posturile totale, însă nu mai mult de 20% din posturile efectiv ocupate. În practică, aceasta înseamnă că aproximativ 10% din posturile ocupate în primării ar putea fi desființate. Alternativ, edilii pot reduce cheltuielile salariale până la nivelul economiilor generate de desființarea posturilor respective.

„Dacă o primărie are 120 de angajați și o grilă de 100, trebuie să reducă fondul de salarii corespunzător celor 20 de persoane în plus”, a explicat unul dintre participanții la discuții. Surse social-democrate susțin că această măsură se va aplica până la 1 ianuarie 2027, în timp ce premierul Ilie Bolojan și-ar fi dorit ca perioada să se încheie în 2026.

După această perioadă, primăriile trebuie să rămână cu numărul de angajați stabilit de grila de personal. Ministrul Cseke Attila urmează să redacteze proiectul final de lege, cu un impact estimat de aproximativ 1,7 miliarde de lei.

În ceea ce privește administrația centrală, s-a decis deja o reducere a cheltuielilor salariale cu 10% la nivel național.

PSD a insistat pe propuneri de relansare economică, inclusiv facilități fiscale pentru firme noi. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat că bugetul nu poate susține aceste cheltuieli. Partidele vor forma un grup de lucru cu economiștii pentru a găsi o soluție.

Primari și președinți de consilii județene, printre care Lia Olguța Vasilescu și Alfred Simonis, au reclamat împărțirea neechitabilă a fondurilor în rectificarea bugetară. Tot marți, Coaliția a decis formarea unui grup de lucru pentru reforma Romsilva.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Ce-o fi fost asta? / Imaginile sunt din orașul iranian Quds...

2 Armand Goșu / „Acest parteneriat strategic e un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc”

3 Scandalul concediilor medicale. Replica angajatului acuzat de șeful AEP că era în Dubai: Perioadele au fost succesive, nu s-au suprapus

4 „Nu are control asupra războiului pentru că nu este aici” / Mister în Teheran: Mojtaba Khamenei ar fi în comă, susțin surse iraniene

5 VIDEO Zgomote puternice au provocat panică în Argeș și Vâlcea, iar în unele locuințe geamurile s-au crăpat. Care este explicația autorităților