Coarnă (sindicat) amenință cu mitinguri ale polițiștilor dacă nu se primesc mai mulți bani

Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, amenință să declanșeze proteste dacă polițiștii nu vor primi mai multe fonduri.

"Ne consultăm membrii și dacă nu vom primi răspunsuri ferme, scurte, în termen de o săptămână, vom face ce ne permite legea: mitinguri, pichetări și ce Dumnezeu vom putea face, cu respectarea legii", a afirmat Coarnă, luni, după întâlnirea cu ministrul de Interne, Carmen Dan.

El a spus că nu crede că discuțiile de luni de la MAI au fost inutile, dar apreciază că s-au purtat într-o logică a îndepărtării de subiectul "care arde".

"Am discutat dimprejur, am discutat altceva. S-a încercat printr-o manipulare ieftină, o diversiune ieftină, să ne arunce nouă în brațe Statutul polițistului: 'Faceți-l voi singuri'. Nicio problemă, eu îl fac. Dar nu ăsta era fondul problemei, noi nu am venit pentru statut astăzi. Pentru mine, important este de mâine polițistul să nu mai meargă singur în patrulă, polițistul să aibă vestă, să aibă pistol, să aibă mașină, să aibă benzină", a adăugat Dumitru Coarnă.

Potrivit acestuia, niciun polițist nu a murit din cauza Statutului polițiștilor și s-a arătat sceptic că prim-ministrul Mihai Tudose va reuși să aducă în sistem 10.000 de polițiști.

La discuțiile cu ministrul Carmen Dan au participat reprezentanții mai multor sindicate ale polițiștilor.

AGERPRES/(A — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

2 Primele detalii concrete despre ancheta în care i-a fost confiscat telefonul lui Arafat

3 De citit...

4 Bolojan / Coaliția a ajuns la un acord pentru creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști și militari

5 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști