Cod portocaliu de inundații în șapte județe

Șapte județe sunt vizate de o nouă avertizare meteorologică. Doljul, Argeșul, Dâmbovița, Giurgiu, Vâlcea, Prahova și Oltul sunt sub cod portocaliu (risc de viituri majore generatoare de revărsări importante care pot conduce la inundarea de gospodării și obiective social - economice) de astăzi, 5 mai 2014, orele 14,00, până mâine, orele 14,00. Codul este semnalat pentru râurile din bazinele hidrografice: Jiu (pe sector aval confluența Motru – amonte SH Podari, în județul Dolj), afluenți ai Argeșului superior (județul Argeș), și pe Sabar (județele Dâmbovița și Giurgiu).
Avertizarea cod portocaliu este de asemenea prelungită până în această seară, orele 23,00, pe versanți, torenți, pâraie și pe râurile mici din zonele de deal și munte din județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova. Și tot cod portocaliu, valabil de astăzi, orele 14,00, până mâine, orele 12,00, s-a anunțat și pentru Vedea amonte SH Buzești și pe Teleorman amonte SH Tătărăștii de Sus (județele Olt și Argeș).
Codul galben (risc de viituri sau creșteri rapide ale nivelului apei, fără pagube semnificative, dar care necesită o vigilență sporită în cazul desfășurarii unor activități expuse lainundații) este declarat pe râurile din bazinele hidrografice: Timiș, Bârzava, Cerna (județele Timiș și Caraș-Severin), Drincea (județul Mehedinți), Desnațui (județul Dolj), pe Jiu sector aval S.H. Sadu și pe afluenții săi din județele Gorj, Mehedinți și Dolj, pe unii afluenți ai Oltului mijlociu și inferior din județele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj și Sibiu, pe unii afluenți ai Mureșului din județul Hunedoara, pe Vedea (județele Teleorman și Olt), Argeș (județele Argeș, Dâmbovița și Giurgiu), bazinul superior și mijlociu al Ialomiței (județele Dâmbovița, Prahova și Ialomița).


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ana Birchall / „Se confirmă ce am avertizat. La ICCJ, Voiculescu poate obține decizie să i se returneze tot ce i s-a confiscat, dar și despăgubiri de l…

4 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

5 Superarmă sau propagandă?