Coita şi Laufer, implicați într-un accident pe Autostrada Soarelui

Fondatorii Platformei Social-Liberale, Alex Coita şi Ilan Laufer, au fost implicați, miercuri seara, într-un accident rutier, care a avut loc pe Autostrada Soarelui, în urma acestuia fiind avariat doar autoturismul cu care se deplasau, relatează Mediafax.

Cei doi se aflau în mașina condusă de Coita și circulau pe sensul către Constanța. La un moment dat, un câine a apărut în fața lor, iar șoferul nu a putut evita animalul, a relatat Laufer pe Facebook.

În urma impactului, a rezultat doar avarierea mașinii lui Coita, care nu a mai putut fi deplasabilă, motiv pentru care a apelat la o firmă de tractări auto.

„Am avut mai devreme un accident pe A2 în drum spre Constanța și practic ne-am văzut moartea cu ochii. Autostrada nu avea în punctul în care ne aflam gard de protecție pentru animale și ne-a sărit în față un biet cățel pe care nu îl puteam evita decât cu prețul vieții noastre. Este absolut incredibil că în anul 2020 în România nu numai că nu avem autostrăzi, dar și acelea puține care sunt nu respectă minime norme de siguranță rutieră, punând în pericol viețile oamenilor și animalelor”, a scris Ilan Laufer pe pagina sa de Facebook.


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”

3 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

4 Epstein a dus o româncă „foarte drăguță” la Palatul Buckingham pentru prințul Andrew: „Niciun bărbat nu se uită la hainele tale”

5 Cina „sălbatică” a lui Epstein cu miliardarii lumii: Elon Musk, Mark Zuckerberg și Peter Thiel, surprinși la aceeași masă, în 2015