Credem că, asemeni nouă, multă lume a avut luni un şoc văzându-l pe ditamai şeful temutului serviciu secret al României citind de pe o foaie de hârtie lucruri de o simplitate dezarmantă. Ceva de genul: Dimineaţa, după ce mă trezesc, îmi beau cafeaua. Sau: Avem cinci degete la fiecare mână în fiecare zi. 

Cu toate acestea, generalul ăsta era încruntat de parcă aflase că ruşii, cu care convenise să rămână la graniţă până termină cu audierea, tocmai invadaseră România lui iubită. 

De altfel, în contextul vădit al unor dotări intelectuale aproape identice, am decis că încruntarea este singurul semn distinctiv care îi separă pe generalul Florian Coldea şi fostul ministru de interne penibil Traian Igaş. Şi modul cum au fost trataţi de presă. Coldea a fost prezentat, după cum se vede, umflat cu pompa, ca un semi-zeu cu aripi largi, modernizate şi lăudate de partenerii occidentali, întinse peste vulnerabilităţile ţării. Dimpotrivă, Igaş a fost prezentat pe bune, chiar cu unele tuşe dure, ca un dobitoc cocoţat într-o poziţie mult peste nivelul lui. Nivel de şef de tură peste cameriste la un hotel de maxim 3 stele. Însă, spre deosebire de Coldea, Igaş a fost mereu respectuos şi senin.

Mai mult, orice psiholog a putut observa luni că marele general Coldea prezintă simptomele clasice ale complexatului. Un pic emoţionat, Coldea şi-a lăsat vulnerabilităţile să-i cadă de prin buzunare în toată splendoarea lor. Ciudat şi tenebros personaj! Din genul celor care muşcă pe la spate. Dar care, până la momentul potrivit, stă aplecat uşor în faţă, slugarnic.

Despre cretinoidul ăla de Georgian Pop nici nu are sens să ne exprimăm. Este sub demnitatea tastaturii noastre.

Distribuie Distribuie Comentarii