În vara anului 1883, etnograful ieșean Teodor T. Burada a întreprins o expediție etnografică în gubernia Herson (Imperiul Rus), peste Nistru, după ce descoperise la Muntele Athos existența unor călugări români originari din acele ținuturi. Convins că Nistrul nu era limita estică a românității, Burada a pornit să verifice și să documenteze această realitate uitată.

Plecat din Iași la 16 iulie 1883, cu vioara sa, Burada a trecut prin Chișinău, Bender și Odesa, ajungând la începutul lui august în satul Iasca – primul sat moldovenesc mare (peste 1200 de case). A fost găzduit călduros de învățătorul local, dar întâmpinat inițial cu suspiciune: locuitorii i-au cerut să facă semnul crucii pentru a-i confirma ortodoxia.

Vioara i-a deschis toate ușile. Seara, întorși de la câmp, sătenii l-au ridicat pe sus și l-au dus la han să le cânte. A interpretat doine, apoi hore și bătute, provocând un entuziasm extraordinar: hora s-a mutat în curte și a durat până dimineața. Același ritual s-a repetat în alte sate (Troița, Grădinița etc.), permițându-i lui Burada să discute îndelung cu bătrânii despre obiceiuri, credințe și tradiții.

Burada a vizitat sau a documentat zeci de sate moldovenești mari și prospere (Iasca, Troița, Grădinița, Mălăești, Slobozia ș.a.), precum și prezența românească în orașe ca Tiraspol, Grigoriopol sau Dubăsari. Elementul românesc era majoritar și în părți din gubernia Podolsk. Aceste comunități demonstrau o extindere a românității mult dincolo de Nistru, până spre Bug.

Analizând cronicile, Burada a discutat trei ipoteze: colonizare organizată de Duca Vodă (1679), care construise curți peste Nistru; refugiu masiv din cauza asupririi fiscale sub același domnitor; prezență mult mai veche, dovedită de toponime românești apărute pe o hartă din 1541 – concluzia sa preferată.

Casele erau de chirpici cu stuf, cu prispă, interioare identice cu cele moldovenești (cuptor văpsit, lavițe, icoane). Oamenii erau muncitori, buni gospodari, cu grădini, vite și unelte. Portul tradițional era aproape pierdut, rămânând doar câteva elemente (fes alb la bătrâne, cămăși cusute). Limba era dialect moldovenesc pur, cu particularități fonetice tipice și expresii autentice. Bisericile erau frumoase, slujba în rusă, școlile rusești, dar evlavia profundă.

Obiceiurile erau identice cu cele din Moldova – nunți (pețit, vornici, iertăciune, peteală), înmormântări (bocete), colinde (Plugușorul, Florile dalbe, Ler Doamne), credințe în strigoi, descântece, vrăji. Cântecele, dansurile (hora, de brâu) și poveștile erau aproape identice cu cele din Moldova, transmise oral generații la rând.

Burada a demonstrat unitatea profundă a neamului românesc dincolo de granițe prin identitatea limbii, credinței, obiceiurilor și folclorului. Rezistența identității s-a datorat în principal endogamiei și mândriei etnice, care au împiedicat asimilarea în ciuda presiunii rusești.

Călătoria sa din 1883 rămâne o mărturie inestimabilă despre o lume românească dispărută astăzi, salvată prin observațiile sale atente și prin colecția de cântece și ritualuri care dovedesc forța extraordinară a continuității culturale românești.

COLINDA – Florile dalbe
Sculați, sculați mari boeri
Florile dalbe,
Să ‘ntioriți ca meri, ca peri
Florile dalbe;
Noi umblăm și colindăm
Florile dalbe,
Pe Dumnezeu el purtăm
Florile dalbe
Mititel și ‘năășețel
Florile dalbe,
Cu fașă dalbă de matasă
Florile dalbe,
Cusutură tot aleasă
Florile dalbe,
Cu scutic de ucenic
Florile dalbe,
Cu chitie de cutnie
Florile dalbe;
Că pe ceriu s’a arătat
Florile dalbe
Un semn mare minunat
Florile dalbe,
Menindu-l de împărat
Florile dalbe;
Noi urăm ca să trăiți
Florile dalbe
Intru mulți ani fericiți
Florile dalbe,
Ca pomii să ‘nfloriți
Florile dalbe,
S’ajungeți să ‘mbătrăniți
Florile dalbe.

COLINDA – Ler Doamne
Lăng’ aeste mandre curți
Ler Doamne, mare Ler,
Sunt doi meri mândri ‘nflorați,
De tulpină depărtați;
Sus, mai sus la verfurele
Arde-mi doue luminele;
Sus imi arde, jos imi pică
Lac de mir mi se ridică,
Lac de mir, păring (cadă) de vin,
Unde sfinții se duc și vin;
Dar in vin cine mi se scaldă,
Scaldă-se Domnul Dumnezeu
Căruia me ‘nchin și eu,
El se scaldă, băiniuește
Și cu mir se miruește,
Mi se scaldă și Ion,
Și Ion Sânt-Ion,
El se scaldă, băiniuește
Și cu mir se miruește,
Ist jupăn la ei privea
Și din gură le grăia:
Doamne mult mă gândesc
Și mă nădăjduesc,
Că de când trăesc
Mult bine am făcut
Pe acest pământ.
Flămînzii săturat-am.
Pe cei goi imbracat-am,
Pe cei desculți încalțat-am
Pe cei în setați adapat-am;
Fântăni bune am făcut
Cu apă bună de băut,
Pe la gloduri
Făcut-am poduri.
Dumnezeu la el privea
Și din gură-i cuvânta:
Fericit ești, c’ai făcut bine
Pe această lume,
In raiu vei intra,
La masă vei sta,
Pahar plin vei închina,
In veci te-i bucura.

COLINDA – A cui es aeste curți
A cui es aeste curți,
Domnule Doamne,
Cu oaspeți așa de mulți,
Așa înalte minunate
Și de soare luminate,
Cu zebrele pe sub stele
De ți-i drag se cați la ele,
Cu vârful pe sub cer,
Cu turnuri pănă la nori,
Pe dinăuntru poleite,
Pe dinafară zugrăvite;
Da la mijlocul istor curți
Cu oaspeți așa de mulți
Intinsă-i masă frumoasă
Cu mâncare tot aleasă,
Sus mai sus la capul mesei
Sta un scaun daurel;
Da pe scaun daurel
Șede Dumnezeu cel sfânt,
Sfânt in cer și pe pământ,
Dar mai jos la coada mesei
Șede și domnul istor curți
Incunjurat de oaspeți mulți,
De-a jurul împrejurul curților
Te’mbată miroazna florilor
Și cură și apa lui Iordan
Nu de-am uși nici de-un an.
Domnul istor curți se uita,
Lui Dumnezeu se jeluea:
Doare-mă Doamne mănile,
Mânile și spatele
De boi tineri juguind,
De cai tretini învățându-i.
Pe la fini dăruindu-i,
Pe la fini de cununie,
Mai la mari de botegiune.
Mult stau Doamne și mă gîndesc
Să te ‘ntreb să îndrăznesc,
Când a fi veacul de-apoi,
Cănd s’a mântui lumea cu noi,
Sfărșenia pământului,
Întunecimea soarelui.
Cu bun dreptul spune-voi
Când va fi veacul de-apoi,
Când a bate fiu pe taică,
Când a bate fiica pe maică,
Frate mai mic pe cel mai mare,
Soră mai mică pe cea mai mare,
Atuncea-i sfârșenia pământului,
Potopul creștinului!
Plata none ni se știe
Că are să ne vie
Un pitac
Și un colac.

COLINDA – Voinicul
Din jos despre resărit
Voinicul impodobit
Cu veștminte strălucite,
La noi ne mai pomenite,
Calare încet îmi venea
De la târg din Lisaveta,
Unde-s sate destulate
De la noi indepartate,
Cu flecăi de însurat
Cu fete mari de măritat,
Cu tiecăi mici de liolteit,
De liolteit și ostășit.
— Ce stai voinice ne’nsurat
Ne ‘nsurat, ne cununat;
Ori fetele nu te iubesc,
Ori părinții nu ‘nvoesc?
— Fetele mă iubesc,
Părinții mă’nvoesc,
Da sta-oiu pănă’n primavară,
Când me-a veni mîndra eară,
Că s’a dus in altă țară,
Plata noue ni se știe
C’a să ne vie
Un pitac
Și un colac.

PLUGUȘORUL
Aho! Aho! Plugușorul moșului
Cu doisprezece boi,
Boi bourei
La coadă codălbei,
La ii prinei;
La boii de la roate
Coarnele imbelciugate,
La boii de la progon
Coarnele de odgon,
La boi dinainte
Coarnele măluite (boite).
Păziți cu semența
Că fărimă boii brăzdiță,
Păziți cu colacul
Că fărimă boii pragul,
Mai mănați băeți, băi! hăi!
Badea după ce s’a hodinit
Plugușorul l’a pornit
Pe dealul Gararăului.
Pe valea Farafinului,
Pe pământ la loc curat
Să fie fetelor drag de umblat,
Mai mănați băeți, hăi! hăi!
Bădița tot ara,
Lelița boronea.
Apoi badea sămăna
Și grău mândru răsărea
Badei bine că-i părea,
Mai mănați băeți, hăi! hăi!
Cănd la luna, la septemână,
La vremea cea bună
S’a dus badea de-a privit
Grăul dacă-i răsărit,
L’a găsit, copt
Și rescopt.
Atunci tare s’a spăimăntat
Că grăul s’a scuturat,
Și a casă a alergat,
Un cal graur a luat,
Pe densul s’a aruncat
La terg la Lisaveta a plecat,
Și el a cumpărat
Mai multe secerele
Cu zimții de agirele,
Ia mai mănați băeți, hăi! hăi
Și o clacă a făcut
Cum nu s’a mai vezut,
Tot de fete și neveste
De cele tinerele,
Cu drag priveai la ele;
Ele secera,
Dumnezeu le ajuta,
Mai mănați măi, hăi! hăi!
Ș’apoi badea s’a apucat
Grău in clăi de l’a cărat,
Și a scos douesprezece epe
Tot sirepe,
Cu copitele triera,
Ca urechile ventură trăgea
Și cănd strănuta
Grăul se ventura,
Ia mai mănați măi, hăi! hăi!
Și a incărcat badea douesprezece cară
In pohoară,
Și s’a dus la Nistru la moară,
Da moara vezend atâtea cară,
Sta și se uita
Și să spăimănta,
Ș’o pus coada pe spinare
Ș’o rupto la fuga mare;
Da morarul dracului
Merticarul satului
Și el bun de cap.
In moară a intrat
Și-a făcut cioc, boc,
Și-a dat moara la loc,
Și a măcinat un sac
Și a făcut un colac,
Și a măcinat doi saci
Și a făcut doi colaci,
Ia mai mănați măi, hăi! hăi!
Lelița a intrat in cameră
Și a luat o sită de năgară
Și i-a părut că e prea rară,
Și a intrat in casă
Și a luat una de matasă
Și a mai cernut un sac
Și a mai făcut un colac,
Și a mai cernut doi saci,
Și a mai făcut doi colaci
Ca pentru de noi,
Ia mai mănați măi, hăi! hăi?
Noi tot y’am mai ura,
Dar ne temem c’om insera,
Decât la bordeele d-voastră,
Mai bine la curțile noastre
Cu stuh acoperite,
Cu lut lipite.
Dați-ne căte-o capeică
Să ne cumpărăm căte-o opincă.
La mulți ani fericiți
Să dea Dumnezeu să trăiți!

SURSA: napocanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii