Comisia Europeană va analiza decizia Poloniei de a renunţa la un aspect controversat al reformei justiţiei

Comisia Europeană a anunţat marţi că va analiza decizia Poloniei de a renunţa la un aspect controversat al reformei sistemului său de justiţie, măsură ce fusese cerută de Bruxelles, transmite DPA.

Liderul principalului partid din coaliţia conservatoare aflată la putere la Varşovia, Jaroslaw Kaczynski, a anunţat sâmbătă că Polonia va dizolva forma actuală a Camerei Disciplinare a Curţii Supreme, astfel dispărând şi obiectul litigiului cu Uniunea Europeană.

Termenul limită de 16 august rămâne neschimbat, a precizat un purtător de cuvânt al executivului UE într-o conferinţă de presă.

La 14 iulie, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a ordonat Poloniei să pună capăt imediat activităţilor Camerei Disciplinare, care este însărcinată cu supervizarea judecătorilor şi le poate ridica imunitatea. CJUE a explicat că acest for "nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi independenţă" şi nu este "ferit de influenţe directe sau indirecte ale puterii legislative şi executive".

Tribunalul constituţional polonez a sfidat însă Bruxellesul şi a apreciat că măsurile provizorii decretate de CJUE "nu sunt conforme" cu Constituţia poloneză, iar ca urmare Comisia Europeană a dat termen Varşoviei până pe 16 august să promită că va respecta deciziile CJUE, sub ameninţarea sancţiunilor financiare. Săptămâna trecută, preşedinta Curţii Supreme poloneze a anunţat îngheţarea provizorie a activităţilor controversatei camere. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

3 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet