Comisia specială se întruneşte, luni, pentru discutarea amendamentelor senatorilor la legile Justiţiei

Comisia specială parlamentară pe domeniul justiţiei se va reuni, luni, pentru a discuta amendamentele depuse de senatori la cele trei legi ale justiţiei - statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi CSM.

Membrii comisiei vor dezbate, în continuare, modificările la Codurile Penale pentru aplicarea Directivei europene referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Preşedintele comisiei, Florin Iordache, a anunţat, săptămâna trecută, că până luni senatorii pot depune amendamente la cele trei legi.

"Luni la ora 9,00 vom avea şedinţa comisiei cu discutarea amendamentelor la cele trei legi şi, în continuare, avem discutarea Directivei pentru care grupurile parlamentare au depus amendamente", anunţa Iordache.

Senatul a fost sesizat joi, în calitate de Cameră decizională, cu proiectele de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, termenul de depunere a amendamentelor fiind stabilit pentru luni, urmând ca rapoartele comisiei sesizate să fie finalizate până marţi, 19 decembrie.

Pe de altă parte, Florin Iordache a precizat, joi, că grupurile parlamentare ale PSD, PNL şi UDMR au depus amendamente la Codurilor Penale pentru transpunerea directivei europene.

Deputatul USR Stelian Ion a susţinut joi că amendamentele PSD sunt de "o gravitate inimaginabilă", menţionând că dacă acestea ar fi adoptate, ar fi închise foarte multe dosare.

Amendamentele au fost criticate şi de secţia de procurori a CSM, Parchetul General, DNA.

Unul dintre amendamentele PSD-ALDE interzice orice comunicare publică referitoare la dosarele aflate în curs de urmărire penală şi de judecată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Președintele Nicușor Dan forțează un compromis vital pe salarizare sub presiunea PNRR

2 Pensionar MAPN, protagonistul graffiti-ului „Anna” de pe Transfăgărășan: O posibilă poveste extraconjugală în spatele mesajului

3 George Simion s-ar fi întâlnit cu Olguța Vasilescu și Claudiu Manda la Craiova pentru a discuta o formulă de guvernare AUR+PSD. Sorin Grindeanu, exclu…

4 Curtea de Apel desființează acuzațiile DIICOT în cazul Pașca

5 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă