Condamnări în cazul furtului celui mai mare tezaur celtic. Cele 483 de piese din aur nu au fost recuperate

Patru germani inculpaţi pentru furtul unei colecţii de aproape 500 de piese celtice din aur dintr-un muzeu din Bavaria, ce nu au putut fi recuperate, au fost condamnaţi marţi la pedepse de până la 11 ani de închisoare, transmite AFP.

Tezaurul celtic FOTO: X

Tezaurul celtic FOTO: X

„Cei patru inculpaţi au fost condamnaţi, între altele, pentru furt cu circumstanţe agravante, în grup organizat, la pedepse cu închisoarea care pornesc de la 4 ani şi 9 luni şi ajung până la 11 ani”, a comunicat tribunalul din Ingolstadt, potrivit Agerpres.

În noaptea de 22 noiembrie 2022, 483 de piese din aur datând din secolul 1 î.Hr. au fost furate din muzeul de artă celtică şi romană din Manching, oraş situat la nord de Munchen. La proces s-a dovedit că trei dintre acuzaţi, cu vârste între 44 şi 52 de ani, au pătruns prin efracţie în muzeu.

Al patrulea inculpat nu a fost găsit vinovat pentru acest caz, ci pentru alte jafuri. Soarta colecţiei, cea mai mare descoperire de aur celtic în secolul al XX-lea, a cărei valoare de piaţă se ridica la aproximativ 1,3 milioane de euro, „nu a putut să fie elucidată în cursul procedurii”, subliniază tribunalul.

O parte a colecţiei a fost distrusă iremediabil: din greutatea totală de 3,7 kg, circa 500 g au fost găsite topite în locuinţa unuia dintre acuzaţi. Restul tezaurului nu a fost găsit.

Pentru a stabili pedepsele membrilor unei bande ce opera la scară naţională', găsiţi vinovaţi de acest jaf şi de alte furturi, instanţa a subliniat că a luat în considerare mai ales „pierderea tezaurului celtic în calitate de patrimoniu cultural de neînlocuit”.

Cei patru inculpaţi, cetăţeni germani, au fost arestaţi, după opt luni de la comiterea faptei, la domiciliile lor din nord-estul ţării. Anchetatorii i-au depistat pe baza urmelor de ADN găsite pe aparate şi unelte lăsate la locul furtului.

Aceasta a permis stabilirea unor legături cu alte jafuri comise la benzinării, clădiri administrative sau supermarketuri. La proces au fost examinate în jur de 30 de fapte.

Anchetatorii au subliniat metodele avansate folosite de jefuitori, care, spre exemplu, sabotau liniile telefonice şi utilizau dispozitive de bruiaj pentru a împiedica transmisia semnalelor sistemelor de alarmă. Cei patru inculpaţi au păstrat tăcerea în timpul procesului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă